Cu toate că mi s-a spus: ,,Soljeniţîn român (al românilor)”, nu i-am fost imitator. De altfel, atunci când am citit O zi din viaţa lui Ivan Denissovici, prin 1967, terminasem prima variantă a romanului Ostinato, ba îl şi predasem Editurii pentru literatură de la Bucureşti. Şocul produs de ,,fenomenul Soljeniţîn” în sufletul meu a fost, nu aflarea unor realităţi carcerale, ci confirmarea lor.    
Ca basarabean, cu un tată care cunoscuse şi el Siberia, ca român (basarabean) refugiat în România, realităţile universului carceral de tip rusesc, îmi erau cunoscute – din povestitele tatei, ale colegilor noştri,  mai ales după ce fuseserăm capturaţi de nişte ciobani din satul Buia, judeţul Târnava Mare, şi internaţi în Lagărul de Repatriere de la Sighişoara; din ceea ce am trăit eu însumi, ca adolescent, la Securitatea de la Sibiu, în 1952, apoi din celelalte ,,întâlniri” cu Organul.    
Repet: Soljeniţîn nu mă iniţiase în materie de Gulag, nu maestru mi-a fost – ci far, în departare: de acolo, din Rusia lui, clipind, mă asigură (şi pe mine) că merg drept, că merg bine, tot aşa să o ţin, chiar dacă aşa-ul presupunea o sumedenie de pierderi, dintre care cele mai dureroase: a prietenilor.    
Soljeniţîn a plecat, acolo, sus. Continuă a clipi, dar, vai: nu mai sunt ochi care să-l vadă. Cărţile lui – cele cu care a spart Zidul Monstruosului Zid al Terorii – nu mai sunt căutate, nu mai sunt citite, nici în Rusia, nici în România, generaţiile de după 1989 abia dacă îi cunosc numele. Din profet universal, Soljeniţîn trece, încet, în categoria profeţilor, nu doar ne-auziţi, ne-ascultaţi în propriile ţări, ci de-a dreptul necunoscuţi – şi în Thora evreilor şi în Biblia creştinilor, fiinţând numai în Coranul musulmanilor.    Semnalul ne spune: nu este nevoie să trecem la altă credinţă, doar să facem efortul de a nu consimţi la mutarea, cu totul, într-un viitor fumegos, amneziant, analfabetizator.    
Oameni buni: să mai şi citim din când în când, altfel vom vegeta (activ!) pe o planetă populată de fiinţe necuvântătoare. Astfel ne vom păstra sufletul, nu doar trupul.
Să odihnească în pace Alexandr Issaievici. A făcut neomeneşte mai mult decât oricare om, pentru oameni.