Despre actorul piteştean Cristian Tutză am mai scris şi vom mai scrie, el a ocupat un loc important şi luminos în boema de pe aceste meleaguri, a fost mai mereu emblema revoltei împotriva îngrădirilor politice din cultură, din societatea românească. Având ca model ţinuta vajnică a părinţilor săi şi anii de detenţie politică ai tatălui său, Cristian nu a făcut niciodată casă bună cu vremea comunistă. Revolta lui împotriva unui regim de pripas era, cel mai adesea, făţişă iar cei care închinau steagul libertăţii, fie că erau prieteni sau oficiali, au cunoscut ironia şi etichetele nemiloase ale actorului. Pentru a-l anihila pe actor, culturnicii, deopotrivă cu unii colegi cuprinşi de laşitate şi frică, îi puneau acestuia apostila de alcoolic. Da, alcoolul a fost un tărâm pe care l-am măsurat cu viaţa noastră din Valea Plângerii, un panaceu împotriva unei lucidităţi nemiloase, un reazem când în preajma noastră se prăbuşeau toate, chiar şi speranţele noastre… Nu o singură dată, Cristian, caldul dar exigentul prieten, a imaginat strategii pentru a dărâma o lume păguboasă, a imaginat viitorul liber şi minunăţiile care pot locui în el.
Viaţa românească, după momentul 22 decembrie 1989, moment dorit şi aşteptat, în viziunea noastră, a boemilor, trebuia să fie o reconectare la vârsta de aur a culturii româneşti, reprezentată de exponenţii din perioada interbelică. Reuşim cu mare greutate să-i impunem în conducerea culturii judeţene pe doi „de-ai noştri”, pe actorul Cristian Tutză  şi pe pictorul Gheorghe Pantelie. După o perioadă de acomodare cu dregătoria cea nouă, a celor doi, aveam să aflăm de la aceştia dimensiunea adevărată a răului ideologiei comuniste.