UN ACATIST DE TOAMNĂ
Cu George CÂRSTEA prin foşnetul anilor
Apărut ca un fulger prin câteva episoade anterioare, George Cârstea îşi va primi aici un prim tain de amintire, care i se cuvine cu prisosinţă. George este printre puţinii care au trăit, lăuntric, boema piteşteană aşa cum se cade, arzând, cum se spune, ca o feştilă la ambele capete, cum doar Gigi Ionescu, Octav Pârvulescu şi Ion Popa Argeşeanu au mai făcut-o ! Am spus lăuntric, pentru că cel mai adesea George părea că este doar un spectator. Intervenea doar atunci când în grupul de boemi pătrundea câte un ins superficial, ori când ridicolul ameninţa calitatea discuţiilor. Era modul său de a se proteja, de a se feri de derizoriu, fapt pentru care mulţi nu „l-au înghiţit.” George avea un simţ special, cu care detecta ridicolul, aşa cum avea şi un acut simţ care-l ajuta să identifice ce este valoros în literatură, teatru, film sau pictură, ori în viaţa de zi cu zi. Motivul pentru care George, uneori, era mai mult spectator avea să mi-l mărturisească ceva mai târziu şi el ţine de o întâmplare care i-a marcat viaţă până în 22 decembrie 1989 şi mult după aceea. Făcuse parte dintr-un grup de tineri piteşteni care se întâlneau acasă la unul sau altul, unde citeau literatură personală, ori discutau despre cărţile apărute, despre filmele văzute, ascultau muzică, etc. Cum-necum, tinerii intră în vizorul Securităţii Argeş, sunt arestaţi, judecaţi public, sancţionaţi. Mai jos redăm, cu bunăvoinţa scriitorului Ion Toma Ionescu, membru marcant al grupului, un fragment de extras )/
„„ La 04.10.1971 s-a deschis dosar de urmărire informativă asupra grupului „Albaştrii”, ai căror membrii se întâlneau sub masca aşa ziselor „ceaiuri”, comentau duşmănos, audiau postul de radio „Europa Liberă”, scriau o proză sau o poezie pesimistă, absurdă, elogiau modul de viaţă occidental, aveau un întreg ritual de primire în grup.”
La ora când citiţi aceste rânduri, o carte semnată de Ion Toma Ionescu, în care acesta încearcă să facă lumină în povestea „Albaştrilor”, poate va fi şi ieşit din tipografie…
Ancheta şi judecata publică, sancţiunile care au urmat, au făcut din George un tânăr care s-a maturizat brusc, un om căruia i s-a clătinat încrederea în semenii lui… Din acel an, George a simţit tot timpul răsuflarea urmăritorului, bucuriile lui simple, omeneşti, i s-au topit într-un asiduu exerciţiu de supravieţuire. Acest sentiment l-am trăit şi eu; este greu de descris în amploarea lui şi el mă urmăreşte mai mereu…Ceva parcă s-a rupt, cineva nevăzut mă fragmentează lăuntric, când şi când…
Cu George CÂRSTEA prin foşnetul anilor
Apărut ca un fulger prin câteva episoade anterioare, George Cârstea îşi va primi aici un prim tain de amintire, care i se cuvine cu prisosinţă. George este printre puţinii care au trăit, lăuntric, boema piteşteană aşa cum se cade, arzând, cum se spune, ca o feştilă la ambele capete, cum doar Gigi Ionescu, Octav Pârvulescu şi Ion Popa Argeşeanu au mai făcut-o ! Am spus lăuntric, pentru că cel mai adesea George părea că este doar un spectator. Intervenea doar atunci când în grupul de boemi pătrundea câte un ins superficial, ori când ridicolul ameninţa calitatea discuţiilor. Era modul său de a se proteja, de a se feri de derizoriu, fapt pentru care mulţi nu „l-au înghiţit.” George avea un simţ special, cu care detecta ridicolul, aşa cum avea şi un acut simţ care-l ajuta să identifice ce este valoros în literatură, teatru, film sau pictură, ori în viaţa de zi cu zi. Motivul pentru care George, uneori, era mai mult spectator avea să mi-l mărturisească ceva mai târziu şi el ţine de o întâmplare care i-a marcat viaţă până în 22 decembrie 1989 şi mult după aceea. Făcuse parte dintr-un grup de tineri piteşteni care se întâlneau acasă la unul sau altul, unde citeau literatură personală, ori discutau despre cărţile apărute, despre filmele văzute, ascultau muzică, etc. Cum-necum, tinerii intră în vizorul Securităţii Argeş, sunt arestaţi, judecaţi public, sancţionaţi. Mai jos redăm, cu bunăvoinţa scriitorului Ion Toma Ionescu, membru marcant al grupului, un fragment de extras )/
„„ La 04.10.1971 s-a deschis dosar de urmărire informativă asupra grupului „Albaştrii”, ai căror membrii se întâlneau sub masca aşa ziselor „ceaiuri”, comentau duşmănos, audiau postul de radio „Europa Liberă”, scriau o proză sau o poezie pesimistă, absurdă, elogiau modul de viaţă occidental, aveau un întreg ritual de primire în grup.”
La ora când citiţi aceste rânduri, o carte semnată de Ion Toma Ionescu, în care acesta încearcă să facă lumină în povestea „Albaştrilor”, poate va fi şi ieşit din tipografie…
Ancheta şi judecata publică, sancţiunile care au urmat, au făcut din George un tânăr care s-a maturizat brusc, un om căruia i s-a clătinat încrederea în semenii lui… Din acel an, George a simţit tot timpul răsuflarea urmăritorului, bucuriile lui simple, omeneşti, i s-au topit într-un asiduu exerciţiu de supravieţuire. Acest sentiment l-am trăit şi eu; este greu de descris în amploarea lui şi el mă urmăreşte mai mereu…Ceva parcă s-a rupt, cineva nevăzut mă fragmentează lăuntric, când şi când…