„E mult zgomot
în fiinţa noastră”
 În 1978, pe vară, Tedy Georgescu  îmi face cadou volumul de poezie  „Entropia”, semnat de  Daniel Turcea. Volumul apăruse cu ani în urmă, prin 1970. Am cetit-o de câteva ori şi, deşi nu pricepeam mare lucru, am rămas sedus de fabuloasele întâlniri în vers ale elementelor de fizică cu cele de mitologie şi metafizică orientală. Aveam să aflu, de la acest nou  prieten al meu, că Daniel Turcea este piteştean, că îi este prieten din copilărie, că a locuit pe aceeaşi stradă – „Fântânii”. Aflând asta, mi-am dorit enorm să-l cunosc  pe Turcea.  Tedy  îmi spunea „Va veni şi vremea asta. Să ştii că este un om special, „bântuit” de ce este dincolo de realitate. Să nu crezi că este nebun, că te alung din inima mea. Eu cred în steaua lui poetică. Deocamdată nu-l putem deranja. De altfel nici nu mai ştiu pe unde mai stă, prin Bucureşti.” Pe la începutul toamnei, Tedy îmi mai dă un volum semnat de Turcea – „Epifania”.  Când şi când mai discutam cu Tedy despre Turcea şi îi urmăream apariţiile sporadice prin revistele literare. Într-o după-amiază de octombrie a aceluiaşi an  1978 – în vara aceea debutasem şi eu cu poezie – mă plimbam cu Tedy pe o stradă veche a Piteştiului , pe „Vasile Lupu”, discutam  despre limba aromână, despre  Tache Papahagi. Cu acest prilej aflu că un Papahagi locuieşte  chiar în Argeş, în Domneşti; e vorba de medicul Teja Papahagi, la care Tedy m-a dus cu doi ani înainte de moartea acestuia, în 1988. Dar, să revin. Simt că Tedy nu mai urmăreşte spusele mele. „Uite, zice, cel ce vine din sus este Daniel Turcea.” Evident că am rămas uluit de surpriză! Mijlociu de statură, încălţat cu bocanci militari, îmbrăcat simplu, aproape ca un soldat – pantaloni de tercot gri, canadiană cu linie militară, veche, curată. Când ne-am apropiat de Poet, acesta  s-a îmbrăţişat cu Tedy, după care i-am fost prezentat în puţine cuvinte.