După douăzeci de ani

Titlul acesta vă va face să surâdeţi, vă va duce cu gândul la muschetarii lui Dumas şi la refacerea insolitei grupări pusă în slujba Regelui.
 Într-un fel, intenţionat am ales acest titlu, şi asta pentru că am de gând să povestesc câteva întâmplări din 1989 şi puţin de după, întâmplări în care sunt implicaţi membrii marcanţi ai boemei piteştene.

Voi recurge, pentru a relata corect, la nişte însemnări făcute de mine în acel an: Duminică, 12. nov. 1989. Aşa cum am stabilit în urmă cu o săptămână, azi am mers acasă la Dl. Teodorescu. Dl. arhitect mă primeşte cu un entuziasm a cărui pricină nu o pot intui. “Dragul meu prieten, îmi zice, se petrece ceva! Vineri am fost la Interne, unde mi s-a înmânat paşaportul cu viză pe el, fără, însă, a mi se mai cere contactarea şi influenţarea persoanelor de care ţi-am vorbit. Am fost doar rugat să mă întorc între 10 -15 decembrie, pentru că va fi nevoie de mine aici! M-a mirat această precizare şi nu-mi iert faptul că nu am cerut lămuriri privitoare la întoarcerea mea în acest răstimp şi la nevoia de mine. Dar stai să vezi altă minune! Sâmbătă am ieşit să văd Palatul Regal; ştii doar, sunt monarhist! Apoi am poftit la o plimbare prin Cişmigiu. Ce crezi că se petrecea pe strada Brezoianu? Hai, că nu ghiceşti! Ei, bine, pe stradă demonstrau, cu pancarte, pe care scria «Vrem reforme!», vreo 20-30 de tineri; sigur erau studenţi! Din nefericire, au venit dubele miliţiei şi au fost săltaţi. Mă îngrijorează soarta lor dar eu sper că nu vor îndrăzni să-i maltrateze. A început dărâmarea lui Berliner Mauer – Zidul Berlinului –, nu se poate să nu priceapă şi Cârmaciul că se schimbă lumea.”