Prinşi în lanţuri, strânşi aproape
Noi vâslim uitaţi de vreme
Încotro gonim pe ape
Fuga sprintenei trireme?
                                 Valeri Briusov
 
Scriu aceste rânduri în Săptămâna Luminată a Paştelui acestui an – 2009, şi încerc să-mi imaginez cum va fi petrecut Gigi Ionescu Sfintele Paşti în copilăria sa, în tinereţea sa. Nu mi-a povestit niciodată despre Paştile copilăriei sale, nici ale întâilor sale tinereţi. Şi nici eu nu l-am întrebat vreodată. În preajma sărbătorilor mari religioase simţeai că este măcinat de o nostalgie profundă. Ştiu doar că după anul 1980 Juju avea obiceiul să recite în preajma Paştilor o poezie a rusului Nikolai Rubţov, poezie din care nu mai reţin decât două versuri: „Paştilor cu cer albastru, cu pască dulce/şi cu vinul vieţii noastre curgând în veşnicie!”. În timp ce recita această poezie Juju parcă privea în altă lume, ochii lui, sticloşi de fel, se umezeau discret. Probabil că această poezie laică se potrivea amintirilor sale, poate că avea puterea să-i aducă în suflet clipe din timpul sacru al copilărie.
În 1980 apăruse în limba română volumul Steaua câmpului de Nikolai Rubţov, poet despre care se spune că a murit sufocat cu perna de tânăra sa concubina, pe motiv că poetul, subjugat de alcool, avea obiceiul să o ardă pe aceasta cu ţigara prin părţile moi. Alte surse spuneau că poetul era incomod pentru regim, deoarece ivise un curent nou în poezia vremii, un curent de libertate, de evadare din dogma oficială.