Introducere
De foarte mulţi ani trăiesc cu dorinţa de a scrie o carte despre boema piteşteană, despre cei care s-au implicat în actul de cultură, făcut pe aceste meleaguri. Dorinţa mea devenea mai acută ori de câte ori câte un „stâlp” al boemei trecea în lumea drepţilor, şi, vai!, mulţi s-au strămutat, şi mai toţi înainte de vreme, fără chiar să fi avut vreme să-şi dea măsura în literatură, pictură sau teatru.

 Cu prilejul înmormântărilor sau parastaselor, noi, cei vii, după bunul obicei românesc, rememoram întâmplări despre cel dus, despre, de fapt, o întreagă lume dusă şi apusă.

 Cei care povesteau – mai mereu erau evocate în treacăt virtuţile şi în amănunt întâmplările cu iz anecdotic – aduceau adaosuri povestirilor lor, le aureolau cu un nimb special. Nimeni nu protesta, nu era lezat de această tendinţă de hiperbolizare.
 
 Chiar şi eu, care nutresc vechi exigenţe legate de concordanţa cu adevărul, care am o memorie bunicică, m-am surprins adăugând noi date unei povestiri despre unul sau altul dintre congenerii mei. Adăugam pentru frumuseţea textului vorbit, încredinţat fiind că toate se puteau petrece aidoma, că erau în puterea eroilor de a le da viaţă! Aspecte din trecutul literar al urbei pieteştene am povestit multora. ªi unora care au trăit în epocă, şi altora care erau prea tineri, pentru a şti ceva din cele povestite de mine cu un oarecare patos, cu un farmec oarecare. Cunoscutul şi mult invocatul „pe vremea mea” îşi etala bogăţia şi farmecul său străvechi.