O specie înrudită citatorului e amicul perpetuu, cel care, când se întâlneşte cu tine îţi spune: „Vorbeam ieri cu Anda”, unde Anda e doamna Georgescu, inspectorul-şef, cu care mai mult de „bună ziua, mâine o să fie cald” nu discută. Alteori îţi spune: „Îl ştii pe Ionescu, ieri m-am şi certat cu el pe chestia cu revoluţia din 89, i-am zis vreo două…”, iar Ionescu de mai sus este cercetător la INST şi-i un domn de modă veche, manierat, pe care e o plăcere să-l asculţi. Sau: „Azi mi-a zis Popescu”, unde Popescu e un procuror care are mai multă şcoală decât specimenul cu tot neamul lui la un loc. Dar dom’ Popescu e prea politicos să-i taie brutal amicului din nas şi dacă-i aplică ceva corecţii fine degeaba o face. Frumos e când exemplarul lucrează în domenii fie şi tangente cu cultura, când, dacă îi spui că e prost, îţi replică „m-am săturat de atâţia deştepţi care lucrează aici”, uitând că pe „firma” de la intrare scrie bibliotecă, muzeu, teatru, casă de cultură. El are facultate, domne, făcută la cu plată după 90. Degeaba-i explici că locul lui nu e unde se lucrează cu capul, că nu-l ajută, să încerce eventual cu braţele. El va şti mereu mai bine ca tine totul, pentru că e amic cu Anda, cu Ionescu, cu Popescu…