De când s-a dat liber la dosare, ca să zicem aşa, surprizele se ţin lanţ. Afli că scriitori români de o rectitudine morală remarcabilă, adevărate modele, n-au rezistat în faţa pactului cu omniprezentul aparat represiv din epoca socialismului. Alexandru Paleologu, Ştefan Augustin Doinaş, Ion Caraion sunt doar câteva nume care ne-au şocat la vremea (auto)deconspirării ca reali colaboratori ai Securităţii. Acum, mulţi scriitori se victimizează, în timp ce acuză în dreapta şi-n stânga de colaboraţionism pe unul, pe altul, cu sau fără probe. Cum se va ieşi din această atitudine maniheistă? Faptul că CNSAS studiază dosarele scriitorilor din conducerea USR poate limpezi lucrurile? Presiunile, şantajul, constrângerile din puşcăriile comuniste pot fi circumstanţe atenuante pentru scriitorii colaboraţionişti? Nu e cazul să facem distincţie între semnatarii de angajamente ulterior neonorate sau tratate cu „neseriozitate” şi scriitorii cu funcţii importante în epocă şi care sesizau „organele” în mod oficial? Cât de amplu a putut fi fenomenul? Au fost scriitorii nişte colaboratori ai Securităţii mai zeloşi decât alte categorii de intelectuali? Au făcut ei mai mult rău? Unde trebuie să se încheie condamnarea şi unde să înceapă iertarea? E loc de reconciliere între scriitorii care turnau şi cei care au fost turnaţi? Sunt doar câteva dintre întrebările care se impun şi care cer răspuns. Mai multe întrebări şi, implicit, mai multe răspunsuri aşteptăm de la dvs. în cadrul prezentei anchete şi în lunile următoare. (DUMITRU AUGUSTIN Doman)