DAN ARSENIEFIGURA CĂLĂUZEI.
CÂTE CEVA DESPRE JUAN DE LA CRUZ

Privită de la fereastra pădurii mele România pare că vorbeşte singură, vorbeşte singură cu ea însăşi despre ea însăşi. Românii, în chip generalizat, se ocupă, scriu despre faptul divers românesc în societate, politică şi cultură. Revistele, fie săptămânale, fie lunare, nu mai ţin seama de literatura clasică, numere tematice despre Dante sau Homer sau Hoelderlin sau Rimbaud sau Dostoievski sau suprarealism, ş.a.m.d. nu veţi găsi. Nici articole, eseuri, sau citate chiar cu trimitere la cultura universală, sau destul de rar. Românii vorbesc românilor despre România. De azi.
Inteligenţi în diferite grade, scriitorii români se inter-alintă sau se inter-contestă auto-referindu-se la ei înşişi, la cultura română pe generaţii. Un străin n-ar pricepe asta, ar trebui să înveţe codurile, şi ele la rândul lor ermetice.
De aceea, ca să fiu cât mai inactual în acest context, m-am gândit la Juan de la Cruz (1542-1591), poet, mistic, autor de tratate, desenator, sculptor în lemn, hidrolog (a instalat un apeduct în mănăstirea de la Granada), infirmier, bucătar, etc.
Deasemeni autor de aforisme.
Cum de s-a păstrat manuscrisul autograf al Spuselor numit «de la Andújar»? Pentru că se afla în relicvarul bisericii Santa María de Andújar ca obiect de cult (spaniolii venerau manuscrise peste tot în Spania, de exemplu fragmente de scrisori ale lui Juan de la Cruz sau ale Teresei din Avila, de asemeni semnături, desene, tratate). Este cea mai întinsă culegere de aforisme care ni s-a păstrat de la el. Este vorba de un mic manuscris de 115 pe 110 milimetri cu scoarţe îmbrăcate în mătase stacojie. Îi lipseşte începutul şi sfârşitul, dar numai începutul a fost repus în drepturi după un alt manuscris neautograf. Finalul nu i se cunoaşte. Titlul – Spuse de lumină şi iubire – îi vine din prologul-rugăciune, căci nu se ştie exact titlul codicelui de la Andújar, dacă va fi avut. Juan de la Cruz îşi asumă un limbaj la înălţimea căruia fapta lui nu ajunge, dar speră ca limbajul lui să fie dus la împlinire de alţii. O spune chiar el.    
Despre importanţa pe care el însuşi o atribuia acestor aforisme avem unele mărturii: cînd pleca din această mănăstire sau din cea de la Beas întorcîndu-se la el la El Calvario, lăsa fiecărei surori cîte o sentenţă virtuoasă…El le spunea: pînă mă întorc, faceţi ce face oaia, rumegaţi ceea ce v-am învăţat pe durata şederii mele aici.
Fireşte, metafora ovină, care pare comică azi, se referă la ruminatio, practică mentală individuală a lecturii unor texte sfinte. Actualmente nu mai există decât ca digestie la ierbivore şi în psihiatrie ca simptom în tabloul clinic al depresiei. (Lucrurile se mai schimbă de-a lungul timpului: ultimul nebun întru Hristos de la muntele Athos a fost expediat la ospiciu, prin 1970.)

2009-09-06T16:00:00+03:00