MARIN IONITAPaul Goma – un destin între extreme

Îngerul damnat

În jurul nici unui scriitor român, trăitor peste hotare în trecut sau la timpul prezent, nu s-a făcut atâta vâlvă. Nici când a fost vorba de cei trei titani, Eugen Ionescu, Mircea Eliade şi Emil Cioran, care nici ei nu au fost cruţaţi. Petru Dumitriu în Europa şi Petru Popescu în America, după perioada zgomotoasă de opozanţi ai regimului comunist din România, şi-au cam văzut liniştiţi de promovarea cărţilor şi a scenariilor pe care le scriau. Nicolae Breban, după o serie de declaraţii fulminante, s-a împăcat pe jumătate cu partidul din a cărui conducere făcuse parte, ca să se întoarcă în ţară şi să-şi aşeze la locul lor în rafturi, credea el, cărţile care i-au fost date afară din biblioteci. Iar Mircea Dinescu, disidentul care putea să fie cel mai gălăgios, fie că n-a vrut, fie că n-a apucat să se arunce ori să fie aruncat peste graniţă – spre norocul lui – ca să poată ajunge la televiziune în prima oră a Revoluţiei şi să devină unul dintre liderii ei. Nici când s-a aflat că pe urmele lui Virgil Tănase se furişau ucigaşi plătiţi sau că Monica Lovinescu a fost agresată şi maltratată cu sălbăticie, nici când Culianu a fost găsit asasinat într-un campus studenţesc american nu s-au produs tulburări de durată. Paul Goma, de mai bine de un sfert de secol, este hăituit în toate felurile posibile. Dar nici el nu este omul care să evite conflictele, ba chiar le stârneşte uneori. Deşi dădea dovadă de un talent de excepţie încă de pe când era elev şi bătea de timpuriu la porţile literaturii, nu a putut să păşească prea departe din motive politice. Multe de ordin biografic şi nu mai puţine găsite în lucrările sale care erau puricate la sânge. În cercurile literare începuse să se vorbească despre el ca despre un copil genial, dar rebel. Admiraţie de la distanţă, nimeni nu l-a luat braţe ca să-l promoveze. Directorul editurii la care-şi depune primul roman îl sfătuieşte, prieteneşte şi părinteşte, să-l rescrie în maniera de atunci, când creaţia artistică trebuia să fie o formă de propagandă, iar scriitorii, activişti de partid.

2007-07-03T16:00:00+03:00