Dacă ar fi fost conştient încă din primele minute ale naşterii, s-ar fi întrebat cât de liber poate să fie omul în a-şi hotărî destinul şi ce rol pot să joace în viaţa lui întâmplările absurde. Dar aceasta avea să fie una dintre obsesiile lui de mai târziu.

Botez cu apă şi foc

Nu se ştie dacă a venit pe lume la termenul sorocit. Dar s-a născut într-o zi apocaliptică, la o vreme atât de zbuciumată, de se zbătea şi pruncul în pântecul mamei. Se cutremura pământul, zornăiau geamurile sparte, se năruiau zidurile, ardeau casele, urlau sirenele, flăcări şi fum, miros de sânge. Era pe 4 aprilie 1944, ziua primului mare bombardament american asupra Bucureştiului. L-au botezat repede, ca, dacă se întâmplă, Doamne fereşte!, ceva cu el, măcar să apuce să fie încreştinat. Se clătina şi apa în cazan, parcă în semn că toată viaţa îi va fi zbuciumată, cunoscând chiar momente catastrofice. Nu avea nici o vină în provocarea dezastrului numit Al Doilea Război Mondial. Dar putea să fie una dintre victimele lui, cum au fost alte milioane, în tot largul lumii. Chiar mai înainte de a afla că a venit pe coaja acestei planete…
S-a născut pe hotarul dintre două lumi: după vara fierbinte a anului 1944, în septembrie, intrau triumfal în Bucureşti trupele Armatei Roşii. Pentru poporul român începea jumătatea de secol de comunism. Domnul Anton Pascale şi-a început existenţa, a copilărit, s-a iniţiat, s-a maturizat chiar în această perioadă de tranziţie de la capitalism la socialism, care părea fără sfârşit.