MARIN IONITADeşertul lui Moise

Ca şi cel din Biblie, după lungul drum prin pustiu, n-a ajuns să pună piciorul în Pământul Făgăduinţei. A ştiut tot timpul că pentru el nu putea să existe aşa ceva. Să mergi şi să tot mergi prin deşert 40 de ani, când ştii că n-ai să ajungi nicăieri, iată marea întrebare la care el nu a dat niciun răspuns nimănui. Poate că nici pentru sine nu a încercat o lămurire. Poate că nici nu şi-a pus o asemenea întrebare. Ca un Sisif care a uitat de ce trebuie să împingă iar şi iar bolovanul.
Pentru Ion Moise, începutul de drum a fost unul cât se poate de obişnuit. Venise pe lume într-o casă de ţărani săraci, fără altă perspectivă decât să ramână în satul său, Corbii de Argeş, ca toţi ai lui din neam în neam. Dar cum era un băiat prea isteţ, învăţătorul (poveste de atâtea ori repetată în vechile noastre sate), a ţinut să facă din el om mare. Aşa că l-a luat de mână şi l-a dus să dea examen la liceul militar din Curtea de Argeş, unde a trebuit să se remarce în mod deosebit pentru că nu era nici fiu de ofiţer, nici de erou, nici de veteran, nici de invalid sau văduvă de război. Norocul lui să intre în hainele statului pe cheltuiala acestuia. Începuse războiul şi era nevoie de carne de tun. Datorie pe care el o avea de plătit. Dar după 1945 lucrurile s-au schimbat, şansa lui de a ajunge la Academia Militară, cu toate facilităţile de aici, a dispărut. Admis cu bursă la o universitate din Bucureşti, printre cei mai buni studenţi, i se asigură cămin şi cantină; pentru restul cheltuielilor, găseşte un loc de încărcător-descărcător de vagoane în echipele de noapte. Aşa că a fost o mană cerească pentru el concursul pentru studii în Uniunea Sovietică. Şi o experienţă extraordinară să aibă colegi din toate ţările socialiste, din republicile sovietice şi chiar din ţări de pe alte meleaguri. Îl interesau limba, tradiţiile, folclorul, literatura, istoria, obiceiurile acelor popoare cu setea de cunoaştere a ţăranului de la munte. În afară de lungile convorbiri cu studenţii aceştia de adunătură, îşi ia informaţiile din nesfârşite lecturi din bibliotecă. A avut şi profesori buni. Devenise, astfel, un fel de enciclopedie vie, recunoscută şi respectată. Revenit în ţară după terminarea studiilor, este numit la catedra de paleoslavă şi limbi slave moderne a Universitaţii Bucureşti. Este perioada cea mai bogată în satisfacţii şi speranţe, când se bucură de primele succese şi îşi croieşte cele mai îndrăzneţe proiecte.

2008-04-15T16:00:00+03:00