Primul mare ghinion din viaţa acestui om a fost să moară mai înainte de a se naşte. Iar cel mai mare noroc a fost să nu se întâmple aşa ceva. Poate ca să existe pe lume încă un actor de teatru si cinema, sau încă un autor de cărţi. De ce nu primul scriitor peceneag.

Povestea poveştii

Povestea a ieşit din carte, umblă din gură în gură şi este gata să intre în folclorul contemporan – da, există şi aşa ceva – bineînţeles adăugită şi înflorită.  Se spune că într-o familie care câştiga cu greu traiul zilnic se zămisleşte în matricea mamei cel de-al şaptelea copil. Cum încă o gură părea imposibil de hrănit, femeia merge ca să-l dea afară la un medic din oraş. Dar, ghinion, acestuia i se terminase cele necesare şi o trimite cu reţetă la farmacie. Însă, când trece prin dreptul bisericii, tocmai bătea clopotul care-i chema la slujbă pe credincioşi. Se trezeşte ca din transă, face cruce, scuipă în sân ca să-l alunge pe diavol şi coteşte drumul spre casă.
Se putea un capitol mai senzaţional de roman? Domnul Focşa continuă naraţiunea cu alte şi alte întâmplări, care de care mai ispititoare pentru cititori. Copilăria pe mal de fluviu, cu ţânţari şi cu friguri dar şi cu lumea mirifică a deltei din care se smulge de timpuriu ca să-şi câştige existenţa pe străzile „Oraşului Prăbuşirilor”, cum numise Bucureştii un scriitor din epocă. O ia de la prăvălie, alergat cu comisioane pe la clienţi, cunoaşte ce înseamnă pâinea mâncată din mâna stăpânului. Ucenic într-o fabrică militarizată, cu producţie de război, înţelege ce înseamnă să lucrezi sub ordine şi la comandă. Iată-l şi şofer de taxi pe o maşină antediluviană cu trei roţi.  Şi cum nu se putea ca băiatul venit de la ţară şi singur în marele oraş să rămână neviciat, el se alege cu două: dragostea de carte şi de spectacole. Îşi termină liceul cu „examene în particular“ şi bate teatrele, plătindu-şi biletul cu mici servicii, sau strecurându-se ca spectator clandestin.