În timpul dementei politici ceauşiste a demolării din anii ’80, care n-a ocolit nici Argeşul, o voce hotărâtă s-a ridicat împotriva răvăşirii urbanistice a Piteştiului, a Botoşaniului şi în apărarea arhitecturii tradiţionale. Vocea era a temerarei arhitecte Eugenia Greceanu.
Mai ferită din calea „indicaţiilor”, după o modernizare de formă, bătrâna Curte de Argeş părea să fie ocolită de tăvălugul demolărilor. Şi totuşi, în 1982, „tovarăşii” au decis că n-ar fi rău să ridice nişte blocuri taman în spatele bisericii Sf. Nicolae Domnesc, monument de importanţă majoră al arhitecturii româneşti de tradiţie bizantină şi sediu de curte domnească… Dar pentru asta era musai să dărâme, printre altele, şi casa arheologului Trifon Martinovici, ucenicul lui Ion Nestor pe şantierul arheologic de la Suceava. Trifon Martinovici a adresat un memoriu Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, dar neprimind niciun răspuns a apelat la Institutul de Istorie al Academiei Române, unde i s-a recomandat să obţină punctul de vedere al arhitectei Eugenia Greceanu. Până una-alta, la apariţia comisiei de demolări, disperat, a ieşit cu toporul în mână să-şi apere casa. Fie din cauza referatului întocmit de arhitectă, fie din cauza imensului scandal pe care l-ar fi provocat – Occidentul era cu ochii pe ce se petrecea în oraşele româneşti – fie din motive economice, demolarea a fost amânată. După ’89 ameninţarea a dispărut aşa că bătrânul arheolog s-a stins în propria-i casă. Dar dacă acea casă a rămas în picioare, după ’89, o altfel de politică, cea dictată de puterea banului, culcă azi încă şi mai criminal la pământ, fără nici o oprelişte din partea autorităţilor statului, vechiul patrimoniu arhitectural românesc. Tocmai de aceea, ca document de epocă şi totodată un avertisment la cele ce se petrec în acest domeniu la ora actuală, înţelegem să publicăm referatul întocmit de Eugenia Greceanu în cazul casei lui Trifon Martinovici în 1982. (M.Ş.V.)