Operaţiunile militare din primul război mondial au provocat mari pierderi umane şi distrugeri materiale României.
Ion Petrovici, ministrul Lucrărilor Publice în guvernul Averesecu (martie 1920 – decembrie 1921) constata că „războiul care abia se sfârşise, lăsase în urma sa numeroase aşezări distruse.” Erau afectate mai ales oraşele şi satele din zonele unde avuseseră loc lupte. Preocupat de refacerea acestor aşezări, guvernul a înfiinţat un subsecretariat de stat independent cu sarcina de a se ocupa de „reconstrucţia satelor sau a oraşelor distruse”.
În aprilie 1921, subsecretariatul refacerii aşezărilor dărâmate de război a fost desfiinţat, iar atribuţiile sale au fost trecute Ministerului Lucrărilor Publice. Ministrul I. Petrovici a făcut o călătorie de informare în regiunile cele mai afectate de război şi a creat o Direcţie Specială, în cadrul ministerului, care să preia sarcinile fostului subsecretariat al refacerii. În fiecare judeţ exista un inginer şef care se ocupa de lucrările publice. Lucrările de refacere avansau lent din cauza insuficienţei fondurilor băneşti şi a tehnologiilor de lucru tradiţionale folosite. În acest context, ministrului i s-a prezentat de către Henri Coandă, o idee (propunere) ce ar fi permis depăşirea dificultăţilor existente. Fiu al generalului Constantin Coandă, preşedintele Senatului, inginerul Henri Coandă, fusese coleg de şcoală al lui Ion Petrovici, la liceul „Sf. Sava”, din Bucureşti, dar cu vreo doi ani mai mic. În acel moment era stabilit şi profesa în Franţa, care se confrunta cu aceleaşi probleme ale refacerii ca şi România. Războiul distrusese, în Franţa, 900.000 imobile. Deşi profesa în domeniul aeronauticii, inventivul inginer Coandă s-a implicat în eforturile de reconstrucţie ale francezilor.