Vladimir Streinu avea 33 de ani când în 1935 începe să publice în Gazeta, cotidian independent de seară. Colaborase încă din anii ’20 la cele mai importante reviste literare, fusese redactor la multe dintre ele – sponsor chiar al Sburătorului, conform unei scrisori a mamei mele către părinţii ei.
O perioadă ce corespunde cu anii săi de studenţie, moment fericit din istoria culturii noastre naţionale, când unei grupări compacte de străluciţi profesori i-a corespuns o nu mai puţin strălucită generaţie de studenţi, viitori mari scriitori, filosofi, istorici, cu toţii, profesori şi studenţi, încununând parcă pe plan spiritual împlinirea marelui ideal al Unirii. Sfârşitul anilor ’20 îl găseşte ca director fondator al revistei Kalende, alături de Şerban Cioculescu, Pompiliu Constantinescu şi Tudor Şoimaru, revistă în care cei trei viitori mari critici şi-au impus punctul lor de vedere într-o perioadă în care începeau să se facă simţite anumite derapaje în mişcarea literară.
Vladimir Streinu era un nume, o personalitate literară, cu un verb aprig uneori, dar exact, debutând ca poet, traducător şi critic, cele trei direcţii ale activităţii sale literare păstrate până la sfârşitul vieţii, în 1970.
În anii ’30 opţiunea sa politică era cunoscută, recunoscută şi confirmată prin poziţia de deputat naţional-ţărănist de Dâmboviţa şi a rămas aceeaşi toată viaţa, devenind peste ani grav „cap de acuzare” în procesul Noica-Pillat din care a făcut parte, acel „accident de libertate”, cum l-a definit Vladimir Streinu. A avut întotdeauna convingerea că „nici un om inteligent nu poate fi găsit printre fanatici”.
În paginile Gazetei, între anii 1935-1937 poate fi întâlnit atât criticul literar Vladimir Streinu, cât şi profesorul şi deputatul Nicolae Iordache. Toate textele apărute în Vitrina literară a Gazetei, cât şi din alte publicaţii din epocă, vor întocmi cuprinsul volumului de Pagini de critică literară, apărut în 1938.