MIRCEA ELIADE ŞI CONTEMPORANII SĂI (II)
– În FRANŢA –

La 30 decembrie 1958 Georges Dumezil îi scria lui Mircea Eliade: „Sunt bucuros că graţie Americii aveţi în sfârşit situaţia şi recunoaşterea internaţională pe care Franţa nu a ştiut să vi le ofere”.
Peste mai puţin de o lună, un alt prestigios savant francez, teolog şi prelat, cardinalul Jean Danielou reia aceeaşi idee într-o întâlnire publică, unde face o strălucită caracterizare a eroului nostru: „Un mare român pe care regretăm mult de a nu-l avea printre noi şi care este un simbol viu al schimburilor dintre Franţa şi România, pentru că influenţa sa ar fi fost foarte mare asupra filosofiei religioase şi asupra istoriei religiilor în ţara noastră”.1
Dacă ne referim la recunoaşterea de către Academia şi Universitatea franceză a prestigiului lui Mircea Eliade, s-ar părea că cei doi distinşi învăţaţi au dreptate.
În cei 11 ani cât a rămas în Franţa (1945-1956) – aici şi nu altundeva i s-au tipărit în cele mai prestigioase edituri (Gallimard şi Payot) opt tratate esenţiale de orientalistică, istoria religiilor şi filosofia culturii.
Chiar cei doi profesori de la Sorbona din care am citat anterior nu şi-au ocolit superlativele în prezentarea meritelor colegului lor.
Dumezil, în prefaţa Tratatului de istorie a religiilor, datată noiembrie 1948, scria printre altele: „Pasionat, îndrăzneţ, înarmat cu imense lecturi şi cu o formaţie precisă de indianist, Mircea Eliade a făcut deja mult pentru studiile noastre: mă gândesc la Yoga, la cele trei frumoase volume ale revistei române Zalmoxis şi mai recent la magistrala punere la punct a problemelor şamanismului… Vom afla (în cartea de faţă) idei clare şi lămuritoare cu privire la structura şi funcţionarea gândirii mistice, cu privire la noţiunile, dragi autorului, de arhetip şi repetiţie, idei cărora le dorim nu o viaţă lungă (ceea ce e lipsit de importanţă), ci o grabnică şi bogată fecunditate. Această carte îndeplineşte, astăzi, la Paris, în Franţa, un rol remarcabil, căci trebuie să mărturisesc că, dacă istoricii creştinismului, ai budismului şi, în general ai diverselor religii sunt numeroşi printre noi şi eminenţi, prea puţini cercetători (am în vedere cercetătorii autentici) se consacră studiilor comparative şi generale”.2