Înainte de a fi împlinit 19 ani, Mircea Eliade încredinţează tiparului câteva recenzii şi însemnări despre literatura spaniolă. Este vorba de scurte impresii de lectură cu caracter informativ, schiţând timide judecăţi de valoare şi comparaţii cu literatura romană.1
Revelaţia în privinţa noilor preocupări i-a fost provocată de un scriitor… italian: Arturo Farinelli (1867-1948), istoric literar enciclopedist, autor al unor studii docte şi în acelasi timp fermecătoare despre Lope de Vega şi Calderon.
Articolul lui Eliade Arturo Farinelli sau De eruditia2 sintetizează admirativ nemărginitele cunoştinţe bibliografice, istorice şi filosofice ale eroului său.
Comentatorul – şi el pasionat bibliofil – scaldă în lirism înaripatele lui aprecieri:
„Nu ştiu dacă a cântat cineva poezia bibliotecii. Dacă s-a înduioşat de rafturile cu in-folio, dacă a lăcrimat mângâind cochetele in-octavo, s-a înfiorat descoperind trupurile proaspete ale cărţilor ieşite de sub teasc. Biblioteca, în sine, împrăştie tot atâta lirism şi senzualitate – ca şi o femeie. Sunt cărţi pe care le iubeşti şi cărţi pe care le pofteşti. Cărţi cu pagini reci şi mângâietoare de-a lungul cărora degetele alunecă tremurând, culegând voluptatea literelor sobre, palpând. Cărţi mărunte şi răutăcioase: cărţi cu gravuri ce aţâţă ochiul, cu mireasmă ce îmbată nările şi alină sufletul”…
Tânărul publicist îi expediază profesorului italian textul articolului său, însoţit de o scrisoare din care desprind un scurt pasaj: „Cred că veţi reuşi să citiţi (acest articol) şi veţi înţelege justele mele observaţii. Este primul dintr-o amplă serie de articole pe care am intenţia să le scriu asupra Spaniei contemporane. Lectura câtorva dintre cărţile Dumneavoastră a fost suficientă ca să mă entuziasmez. Am vorbit mult despre grandioasa Dstră operă, despre fantastica erudiţie şi minunatele Dstră posibilităţi artistice – şi am intenţia să scriu în câteva săptămâni un amplu studiu într-un mare ziar românesc”.3
În continuare expune temele viitoarelor sale eseuri despre literatura spaniolă şi îl imploră pe destinatar să-i trimită câteva din cărţile şi articolele sale.
Se păstrează cinci epistole ale lui Farinelli care a răspuns – modest şi binevoitor – solicitărilor anonimului său corespondent.4
Articolul promis de Eliade a apărut, nu după câteva săptămâni, aşa cum îşi propusese, ci după câteva luni. Se intitulează Farinelli hispanizat.5
Sunt trecute aici în revistă operele majore de hispanist ale lui Farinelli (caracterizate succinct) şi-şi permite să viseze la transpunerea în româneşte a unora dintre ele:
„Cele două volume Ensayos y discursors de critică literară hispano-europeană (1925) sunt desfătătoare, bogate, luminoase… Ce să amintim mai întâi? Conferinţele în jurul Caracterelor literaturii spaniole, cu atât de juste puneri la punct asupra fantasticului iluzoriu al literaturii peninsulare; cu descifrarea tainicii îmbinări dintre miraculous, misterios şi experienţa viguroasă a realului, a concretului?