Ion Petrovici (1888 – 1972) a fost pe lângă un redutabil filosof şi logician şi un talentat poet, literat, dramaturg şi memorialist. Încă din tinereţe îşi exercită talentul în poezie şi dramaturgie. „Debutul său în literatură – nota poetul George Corbu – s-a produs sub semnul lui Euterpe, după cum o atestă volumul publicat în 1902 sub titlul Un colţ de viaţă. Contactul cu poezia avusese, însă, loc mult mai înainte: «Recitarea însufleţită a versurilor era cea mai de seamă desfătare a copilăriei mele. Nu numai că nu mă lăsam niciodată rugat, dar cu toată timiditatea mea, interveneam adeseori eu însumi ca să fiu pus să recitez»”.
Ion Petrovici se trăgea dintr-o familie cu care se mândrea şi pe care n-a aşteptat mult ca să o evoce în Amintirile unui băiat de familie, cu un umor sfătos, caracteristic povestitorilor ieşiţi din boierimea moldoveană.La vârsta de douăzeci de ani debuta ca autor dramatic pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, cu poemul dramatic în versuri, într-un act, O sărutare, găsită „excelissimă” de Caragiale.
Ca prozator, Ion Petrovici şi-a publicat scrierile, de cele mai multe ori în cărticele din Biblioteca pentru toţi, Biblioteca Dimineaţa. Din această proză a lui ne-au rămas şi notele sale de călător pasionat, consemnate în volumele Raite prin ţară, Peste hotare, Impresii din Italia, 2 vol.
De tânăr a fost numit profesor universitar de Istoria filosofiei moderne şi Logică la Universitatea din Iaşi. Viaţa politică îl atrage. Deputat, zboară din partid în partid ca să ajungă până a fi ministru.