Compozitorul Emil Lerescu

Municipiul Piteşti este o localitate în care s-au născut, au trăit şi trăiesc mulţi creatori de valori, care ne fac cinste şi de care avem datoria să ne reamintim, să le acordăm cinstirea cuvenită. Unul dintre aceşti oameni pe care am avut prilejul să-l cunosc cu 70 de ani în urmă, şi cu care am rămas prieten apropiat de-a lungul timpului, până la dispariţia lui, acum doi ani, a fost regretatul compozitor Emil Lerescu. Născut la Piteşti, în martie 1921, fiul unei talentate pianiste care a pregătit cu pasiune generaţii de copii, Emil a venit pe lume la şapte ani după primul copil al familiei, Constanţa (Tanţa, cum o apelau cei din generaţie), căsătorită cu renumitul profesor de matematică Peligrad de la Liceul Zinca Golescu. Singurul copil al acestei familii este tot profesor de matematică, la Şcoala Nr. 3, cunoscut în rândul cadrelor didactice şi al părinţilor, ca şi tatăl său, ca un bun pedagog, remarcat prin rezultatele deosebite obţinute la diferite olimpiade de elevii pregătiţi de el.
Încă din copilărie, Emil primeşte o educaţie aleasă şi o solidă instrucţie muzicală, remarcându-se în practica improvizaţiei la pian şi dovedind reale aptitudini de conducător (dirijat) confirmate încă din primii ani de liceu. Fire comunicativă, tolerantă, generoasă, înţelegătoare şi pusă pe şotii, alături de prietenul său nedespărţit Jean (Nicolae) Udrişteanu (mai târziu avocatul Udrişteanu), era căutat de elevii de liceu pentru a fi acceptaţi în compania lui la diferite întruniri şi întâlniri specifice acelor timpuri (ceaiuri, onomastice, aniversări, baluri etc.). Cum pe atunci se păstrau încă nealterate datinile şi obiceiurile moştenite, în sărbătorile de iarnă, Crăciun şi Anul Nou, printre colindătorii aşteptaţi care băteau la porţile piteştenilor corul mixt condus de Emil era neîntrecut. Cei care l-au cunoscut îşi amintesc cu plăcere că o vreme a condus şi Corul Liturgic de la Biserica Sf. Vineri.

2007-08-25T16:00:00+03:00