Despre ele nu apuci să scrii căci ar fi uneori, poate, prea puţin de scris. Alteori le aminteşti doar, într-un mod puţin enervant pentru cei din jur mai ales când persoana pe care ai întâlnit-o într-o împrejurare oarecare  a vieţii tale e una publică, se vorbeşte despre ea, defilează pe ecranul televizorului, arma cea mai dulce, mai perfidă şi mai otrăvitoare a vieţilor noastre atât de aproximative.
Scurte întâlniri, adeseori unice întâlniri.
Au tâlcul lor. Uneori plăcute, alteori fascinante, alteori nu, cu persoane celebre sau cu persoane perfect anonime, dar întâlniri care spun ceva vieţii tale. Sau mai exact întâlniri pe care nu le poţi uita, pur şi simplu. În orice clipă a vieţii s-ar fi petrecut ele, la tinereţea cea necoaptă sau la bătrâneţea cea tristă.
Încep cu cineva de care nu ştiţi, sau poate, cine ştie…
A fost secretarul particular al lui  Jean Monnet, după război, când Franţa şi Germania încercau (poate prea devreme) să mai uite din ororile şi ranchiunile  acelei înfruntări teribile, care a inspirat sute de cărţi, memorii şi filme. E vorba despre Jean Guyot(1921-2006).Un domn respectabil, dacă e să ne gândim că era deja un tânăr capabil în anii cincizeci. Important „ actor” al preliminariilor creării Europei Unite, acest domn fusese totodată plasat în eşalonul de vîrf al finanţei europene, printre artizanii finanţării Comunităţii europene prin sistemul bancar, aflat la cârma băncii Lazard.