La Târgul de carte Gaudeamus de anul acesta s-a consumat în cvasităcere un eveniment pe cât de neaşteptat şi important în sine, pe atât de neprizat de specialişti. Curtea Veche a inaugurat seria de autor Paul Goma. Infarct, Adameva, Gherla-Lăteşti sunt primele trei titluri. Curajul editorului Grigore Arsene a aruncat în caducitate o întrebare îndelung pusă, chiar dacă nu foarte subliniată în spaţiul nostru public: (mai) este posibilă editarea lui Paul Goma în limba română, în România? Debutul acestei serii de autor nu poate fi decât un răspuns pozitiv. Destinul scriitoricesc şi istoric al lui Paul Goma trebuie asumat. Pentru cine îi cunoaşte biografia şi opera este inutil să insistăm. Pericolul respingerii şi marginalizării sale intervine atunci când ne credem datori să reacţionăm umoral faţă cu idiosincraziile ce ţin de natura specială a scriitorului, care nu înţelege să abdice după o viaţă întreagă în care a cultivat memoria suferinţei şi a demnităţii. Scriitorul şi opozantul anticomunist Paul Goma are legătură, în primul rând, cu istoria şi conştiinţa, când acestea sunt componente fie ale literaturii, fie ale istoriografiei şi pedagogiei naţionale. Ceea ce, desigur, practicanţii memoriei pe sărite nu pot accepta. De ce este Infarct deschizătoare de serie? Familia Goma a descoperit infarctul la multă vreme după ce s-a produs, iar scriitorul se simte dator faţă de soţia sa – Ana Maria – să delimiteze în stilu-i caracteristic această probă de fidelitate şi devoţiune de o viaţă, asumându-şi cauzele şi urmările. Înainte de extincţia finală, Paul Goma ştie pentru ce moare, spre deosebire de aceia dintre noi care îşi imaginează că dispariţia sa fizică îi va scăpa de jena bârnei din ochi. Dimpotrivă (aici îmi amintesc cu nostalgie de Virgil Ierunca)! Scriitorul – încă refugiat politic, după 31 de ani de exil (împliniţi în chiar ziua lansării cărţilor amintite) – recunoaşte că şi-a jertfit familia pentru principii pe care noi abia după 1989 am avut curajul să le numim…