S-a terminat şi Târgul ăsta şi nici n-am fost la târguieli. Mi s-a sugerat să nu mai spun cu atâta relaxare că nu-mi place să mă înghesui pe la standuri. Am văzut lumea bună dându-se de ceasul morţii să facă impresie în faţa tarabelor cu ştaif! Mai ales când acolo dizertau X,Y… În realitate, înghesuiala-i mare, lectura subţire! Tot scurtând lista priorităţilor, din aproape în departe (cum ar zice Goma! subliniez preventiv, să nu se spună că-l copiez, e suficient că mi-s gomistă, chiar gomoasă…), constat că scrierile care mă interesează sunt exact acelea pe care editorii nu se îngrămădesc să le transforme în cărţi. Apar la edituri de buzunar sau la pseudoedituri (cum zic spilcuiţii), acolo unde îşi permit, din pensie, victimele comunismului să-şi lase mărturie memoria. Supravieţuitorii unui regim care ne-a desfigurat minţile şi sufletele, care de-abia mai fac umbră pământului, dar se agaţă cu ultima respiraţie de speranţa că noi vom deschide ochii cândva şi vom asuma ceea ce ne-au lăsat ei înscris. Ceea ce vreau eu nu-i (prea) interesează pe editori, pe critici, pe tinerele speranţe… A condamnat Băsescu regimul comunist, gata! Ce-atâta discuţie! Sigur, mai (re)edităm o Elisabeta Rizea, un Ogoranu, dar asta numai pentru că au deja un nume… şi nici alea nu se vând (mie-mi spuneţi?).