De zece ori propus să primească Premiul Nobel pentru literatură (it.wikipedia) şi tot de atâtea ori „lucrat” pentru a nu primi acest premiu, Mircea Eliade îi spunea lui Ion Raţiu că ştie de unde i s-ar trage „lucrătura”.
Poate şi Lucian Blaga îşi cunoştea şansele, când, în 1956, reprezentanţii politici ai culturii aşa-zis române s-au repezit să meargă până în îndepărtata Suedie ca să-l „lucreze” pe candidatul din ţară la Premiul Nobel propus de la Paris de Bazil Munteanu. Acelaşi tip de reprezentanţi  peste graniţele închise ale unei ţări abandonate nesăţioasei răzbunări a mercenarilor ocupantului sovietic aveau să-l „lucreze” (la diferenţă de câţiva ani) şi pe Vintilă Horia, spre a fi împiedicat să primească un premiu mai modest decât Premiul Nobel, anume Premiul Goncourt.
De la Monica Lovinescu ştim cum s-a derulat „cazul Vintilă Horia”: La aflarea veştii că un scriitor român trăitor în exil ar putea fi onorat cu un premiu de prestigiu, acel stat în stat (pe care l-a reprezentat Securitatea înfiinţată la ordinul Moscovei de Ana Pauker) a trimis la Ambasada R.P.R. din Paris un dosar „foarte şmecher. Se găseau în el unele lucruri reale, articole scrise de pe poziţii de dreapta, în fotocopie. Şi erau tot acolo, altele, INVENTATE, adică BĂTUTE LA MAŞINĂ şi FOTOCOPIATE, articole de un antisemitism fulminant şi delirant. (…) Erau amestecate abil, foarte inteligent, bine trucate în colajul ce se oferea “ (v. Monica Lovinescu, în vol. Resemnarea cavalerilor, Ed. Jurnalul literar, Bucureşti, 2002, p. 100). De altfel, I.P. Culianu constatase că Dosarul Eliade publicat în 1972 de buletinul Toladot spre a boicota acordarea Premiului Nobel era trucat prin adausuri, după aceeaşi reţetă.