Domnule Dumitru Augustin Doman,
Orice premiu, mic sau mare, din aur, argint, din tinichea, din lemn, din plastic sau din lut ars este un cal troian! Te poate scoate din ţâţâni! Te poate bucura atât de tare încât să nu-ţi dai seama că te poţi stinge în aplauze!
Paris, un Ion Dichiseanu – june, cu o biografie hormonală senină, ba chiar senilă, a ales-o, dintre întruchipările zeieşti, pe pământeanca Elena, soaţa unui mediocru monarh grec – un om destul de cumsecade, de altfel, dacă punem şi cumsecădenia printre atributele conducătorilor de comunităţi… Important însă este altceva! Important rămâne faptul că nimeni nu s-a gândit că prin acest Concurs de Miss… se clocea distrugerea cetăţii Troia! Cineva acolo Sus, mai sus de vale şi de deal, voia să se găsească un pretext emoţional… pentru ca toţi regii grecilor să-şi pună ambarcaţiunile unele lângă altele – bărcile şi fregatele de altădată! – şi să plece la lupta cea mare, ca să spele, cică, ruşinea pe care le-o făcuse juncanul plenipotent Paris, deposedând un monarh de beleţea unei regine, beleţe pe care şi-a însuşit-o teoretic şi practic!
Istoria a consemnat atunci primul Concurs de Miss din lume! Iar Elena, mărul discordiei, a fost al doilea măr care a marcat istoria începută cu primul măr consumat de Adam şi Eva!