Lămurire
Această carte cu doi autori nu este scrisă jumătate-jumătate. La început a fost manuscrisul unui elev pe care l-am aranjat puţin la insistenţele lui şi am acceptat să-i dau şi numele meu spre folosinţă, pentru că altfel refuza să-l publice. I-am lăsat neatinse expresiile şi scenele care, pe vremea tinereţii mele, erau numite indecente, amorale sau chiar pornografice, dar care sunt dorite de generaţiile tinere.
Marin S. Ioniţă
 
Delegaţia senatorilor romani ar fi trebuit să cadă pe neaşteptate asupra Ierusalimului. Dar în afară de căile oficiale, multe informaţii circulau pe canale subterane. Guvernatorul avea sursele lui de informaţii la Roma, iar Roma îl supraveghea şi ştia în fiecare zi tot ce face el la post. Era vremea spionajului în floare. Împăratul spiona Senatul, Senatul Curtea Imperială, Roma provinciile, provinciile Capitala. Se ştia totul despre tot şi se îngrămădeau uneori atâtea ştiri încât se făceau asemenea confuzii că nimeni nu mai înţelegea nimic. De data aceasta, chiar un senator din delegaţie îl anunţase pe guvernator despre ce este vorba. Iar acesta, vulpe bătrână cu multă experienţă, îşi luase măsurile cele mai potrivite.
Primul Împărat al Romei, nepotul lui Cezar, cel înjunghiat în Senat, îi dăduse Senatului o strălucire cum nu mai avusese niciodată. Adică una de sclipici, pentru că altfel şi-l subordonase în întregime. Nu se mişca nimic acolo fără voinţa lui. Ca să-i dea totuşi iluzia independenţei, îl învestea cu unele misiuni mai mult formale.