Prietenii mei trăiesc doar pe jumătate, alternativ.  Amândoi sunt neruşinat de deştepţi, fiecare dintre ei are câte 2,(3) IQ-uri şi amândoi urăsc mediocritatea; şi în vicii sau credinţe tind să fie elitişti. Remus fumează, bea cafea şi ocazional se dezinhibă cu alcool descântat. Romulus se spovedeşte zilnic pe blog şi tot zilnic se împărtăşeşte cu revista presei. Face o vrajă – se ştie că deocamdată vrăjile nu-s interzise la noi şi nici impozitate – şi mă roagă să-l anunţ în timp util când vine apocalipsa. O să-i spun, ştiu eu că n-ar vrea să-l prindă nebărbierit.

O vreme, Remus a tânjit după lumina electrică. În orice relaţie pui ceva din tine, aduni acolo sentimente şi frustrări ca într-un depozit de bancă şi când totul se rupe nu mai ai acces la cont, cardul se blochează în bancomat şi tot ce-ai depus e pierdut pentru vecie. Acum i-a trecut, vede că lumina i-a intrat în suflet fără să-şi scoată măcar bocancii înainte şi, dacă gândurile lui tot continuă se îmbrâncească fără urmă de politeţe, se refugiază într-un salon de hair styling unde încălţămintea obligatorie sunt bascheţii. Cu toc, ce-i drept, dar de cauciuc natural.

Romulus e foarte îngrijorat de umbra sa, data trecută când a rătăcit-o a căutat-o toată vara. Chiar dacă prietenul meu nu-i blondă, ar vrea să-şi scurteze venele şi să guste din sângele lor, ca fructele de la Granini, care nu-s canibale, sunt fructobale, dar e convins că-i stă mai bine cu venele cu cărare pe mijloc. Îşi prinde umbra, o rulează cu greu – chiar dacă-i toamnă, umbra tot lungă e – şi o pune în cutia de ceaiuri muzicale. Ia jurnalul, aşterne câteva rânduri şi apoi aşterne peste trupul jurnalului cerşaful. Eticheta cu „fumătorii mor tineri” o va pune abia joi după Miercurea Ciuc.
 
Prietenii mei au plecat în vacanţă, au făcut o excursie din dormitor în sufragerie, unde au servit prânzul: bere premium, căci se ştie că vacanţă e atunci când prima masă a zilei e alcătuită din bere. Apoi şi-au injectat câte o şaormă direct în vena cavă privind pe geam cum o pisică neagră cânta blues la o muzicuţă mov.  
Brusc au simţit nevoia să interpreteze mesajul ei nonverbal ca pe-o reţetă culinară, ca pe-o partitură şi-au hotărât ca la 3-0 să schimbe porţile, pentru că nimănui nu-i place să fie notă de subsol, toţi vrem să fim paragraful principal, chiar şi într-o ţară second hand.

Remus vede îngeri, unii cu topoare în cap, alţii cu cuţite în piept, dovadă că-s autentici, nu copii madeinchina. Scrie poveşti macabre pentru copii mari doar când senzaţia că înoată în peltea depăşeşte doza maximă recomandată de farmacist. Romulus se recalifică, s-a apucat strâns de-un curs ezo dar nu s-a putut ţine de el, aşa că a venit pe Argeş cu un curs euro istoric şi-acum aşteaptă remanierea, 19-le, încălzirea globală, că deja a dat frigul, şi întoarcerea vocilor în capul lui.
 
Amândoi prietenii mei imaginari m-au rugat să le fiu eu îndrumător la teza de licenţă; zău n-am putut să-i refuz, cu toate c-aş fi preferat să le fiu dacă nu muză măcar muz. Niciunul dintre ei nu are clară noţiunea de timp, pentru ei esenţiale sunt faptele, evenimentele, oamenii; toate acestea se amestecă într-o mândră devălmăşie, mineriadele devenind simultane cu loviluţia din 89, Blaga cu  Mario Vargas Llosa şi facultatea de psihologie cu oferta promoţională Ză Office. Cum nu le e clar ce şi cum e cu fugit ireparabile tempus, mi-au cerut să le îndrum teza de licenţă cu dezadaptările cântăreţului chel la Eugen Ionesco pe care n-o vor da niciodată, că astăzi licenţa se ia, nu se dă.