Când cade curentul

Prietenii mei imaginari au simţit într-o dimineaţă brusc că trebuie să se întoarcă la natură. Remus a făcut un credit doar cu buletinul ca să poată Romulus să-şi scoată de la amanet priveliştea din faţa dormitorului, dar, cum amândoi se mutaseră de la bloc pe coclauri, au pus-o pe peretele din living unde, între noi fie vorba, stă cam înghesuită. În faţa peretelui au pus două plante carnivore din plastic eco-friendly în care au plantat cloşca şi ciorăpiorii; acum aceştia mişună prin privelişte, oricât le-ar spune Venus că n-au voie.

Romulus şi Remus şi-au luat şi o pisică rotundă, lor nu le plac unghiurile drepte, sunt prea aspre, prea logice, mai mult, o pisică pătrată ar fi fost prea artistică. Nu contează că pisica are doar 2,1 MP, ei o iubesc, nu-s ahtiaţi după poze şi în plus era la superofertă împreună cu o pereche de şlapi cu toc care oricum nu le sunt buni şi până la urmă nici nu le plac.

Au făcut şi-un pârâu zglobiu, care izvora din chiuveta de la baie. Dar cum nu există poveşti reale cu happy end,  acesta a secat: din cauza facturilor neplătite la gândire, le-a fost tăiată apa vie, iar cu apă moartă se ştie că niciun pârâu nu funcţionează. Pisica se bucură, ei oricum nu-i place apa, şi sare ca o minge şi ea prin privelişte, printre pomi, parcări şi minute gratuite în reţea. N-o pot opri decât dacă-i nimeresc cu săgeţile-ventuză de la darts o anume zonă din coadă, unde are butonul de on/off. Cu pârâul au pierdut timpul. Măcar l-o fi găsit cineva?!?…

Uneori, pentru iubita lui, Remus îşi pune ochelarii de cal şi decretează: ce nu văd eu nu există. Ochelarii au lentile heliomat pentru ca prietenul meu să-şi poată privi în ochi lumina electrică posesoare de craci lungi. Tot pentru ea îşi pune deseori memoria pe pilot automat – fapt care-i generează deviaţii comportamentale, el încercând să devină altcineva –  şi creierul pe rec, ca nu cumva să-i scape vreo vocabulă de-a mândrei. Spusele ei sunt cutume pentru Remus şi le păstrează în cutia cu plante pentru ceai, printre coenzime q10 şi spiruline de coloratură.

Lui Romulus nu-i plac luminile electrice, ele prea ştiu mereu cum au fost falsificate alegerile din noiembrie 46 şi cum a fost cu Iliescu în 13-15 iunie. Chiar dacă au voci frumoase, chiar dacă-s profesoare, ele se târăsc prin viaţă, nu trăiesc. Se mulţumesc să fie, nu vor să devină, iar Romulus e un devenitor prin excelenţă. Ultima dată a devenit surd la argumente logice.

Prietenii virtuali mereu dispar când cade curentul. În întuneric, Romulus ia ochelarii de cal, le scoate lateralele şi înlocuieşte heliomatul cu sticlă clară pe care pictează floricele, multe floricele, de mai, de tei, de mină. Asta îl face pe Remus să vadă realitatea inexorabilă: scoate din buzunar câteva bancnote, plăteşte cu ciudă taxa pe normalitate – 25%, până la sfârşitul anului -, îşi tatuează o stea în frunte şi, pe genunchiul stâng, amintirea luminii şi îşi  face în timpan un pierce cu plânsul ei. Trist, îşi ia gândul, şi-l pune pe umăr şi pleacă să-şi cumpere un generator electric.