Would you like to call the cops?/Do you think it’s time I stopped? (Pink Floyd – The Wall (I)  – One of my turns)
Verweile doch, du bist so schon! (Goethe – Faust)
Timp liber – ce pleonasm odihnitor! (Iulian Tănase – Iubitafizica)

Bucură-te, cititorule: ai ajuns, târâş, grăpiş, la jumătatea cărţii/revistei.
De-acuma urcuşul pieptiş a luat sfârşit şi nu mai urmează decât coborâş abraş, pâş-pâş, iavaş-iavaş. Important e însă ce se întâmplă când ai ajuns chiar la mijlocul volumului, imediat după urcuş şi exact înainte de coborâş, când timpul stă, pentru o clipă, în loc, să se odihnească şi el: tocmai despre o astfel de clipă e vorba în cele ce urmează. Într-un moment de rătăcire, la un seminar plicticos din cale-afară, eroul nostru (singurul personaj masculin din grupa sa ori, dacă doriţi, ca să nu fim acuzaţi de misoginie, singurul personaj care se dă Nae rotund în grupa sa de personaje total aplatizate, ca platelminţii, apa plată cu lămâie şi ca platfusul imperial) profită de secunda exactă în care, ca o aliniere a planetelor, toate cărţile aflate pe mese erau deschise chiar la jumătate şi, pur şi simplu, hotărăşte, culmea nesimţirii, cu de la sine putere să iasă din timp. Oricum, el ar fi vrut să iasă din timp afară din clasă, la o bere or something, dar fusese surprins de profesor şi obligat să rămână.