Ştefan cel Norocos

Era vineri, zi de audienţe pentru soluţionarea dosarelor de restituire a pământurilor luate de C.A.P.- uri.
Pe coridorul primăriei se înghesuiseră o mulţime de oameni, aduşi de necazuri.
Pentru ei, audienţele de astăzi însemnau speranţe în plus, fiindcă participa şi o echipă de reporteri de la televiziune. Nerăbdători, oamenii vorbeau tare povestind, râzând, plângând.
Deodată, la intrare, apăru un domn în vârstă, înalt, solid, cu părul alb, îmbrăcat într-un costum bej, cu dunguţe fine, maro. Avea mustaţa tunsă scurt, ochi vioi, prietenoşi. Înainta calm, dând mâna cu unul şi cu altul şi vorbind cu fiecare. „Salut, Marine! Ei, ce zici, te-ai împăcat cu soră-ta? Salut, salut, Costele! Ţi-ai lăsat mustaţă, haiducule ! Ce mai faci, Mariuţo, bine că ai venit şi cu fratele tău! Bună, bună, Mihăiţă, tată! Ce mai face mama ta? Mai bine, mă bucur, spune-i sănătate de la mine. A, uite-o şi pe Victoria. Ei, ce zici, azi o lămurim? o întreabă oprindu-se o clipă în dreptul ei.
Păi cum o zice şi comisia, că doar dumneata ştii că acolo a avut tata pământul. Îl avea de la moşul şi el îl avea de la moşu-său ăl bătrân. Şi acolo unde a făcut C.A.P.-ul lotul de coacăze, era al nostru şi ţinea de la pârâu până la ghindarul ăla bătrân de sub pădure.
Eu ştiu, dar s-au băgat cei din dreapta peste voi, că pe locul lor acum sunt grajdurile şi solariile C.A.P.-ului. Dar om vedea, vom mai discuta, încheie împăciuitor şi intră în camera unde se vor desfăşura audienţele.
– Bună ziua, bună ziua, zise oprindu-se în mijlocul camerei. Iertaţi-mă, tată, c-am întârziat, dar ce să te înţelegi cu baba mea! „Pune-ţi costumul acesta, ba, schimbă-1 că te-ai îngrăşat! Scoate cămaşa roşie că eşti om bătrân! Pune-o pe asta albă şi… Cum să mergi fără cravată, omule, vor zice doamnele că te-ai ramolit!” Ei, ce să ziceţi, ultimele cuvinte m-au convins. Dacă o să plac doamnelor, atunci musai să-mi pun cravată !
– Domnule Ştefan, zice inginerul, dumnealor sunt de la televiziune, vor să facă un reportaj la audienţele de astăzi.