Bună! Sunt Aura. Aura Visu. De mică am preţuit mai mult aurul decât adevărul, am iubit mai mult visul decât aşa-zisa realitate. Încă de la grădiniţă am simţit chemarea destinului. Steaua călăuzitoare mi-a răsărit pe boltă în clipa în care am convins-o pe colega mea de scăunel – o Barbie autohtonă cu codiţe – să-mi cedeze cerceluşii ei de aur pentru trei găluşte de cartofi cu prune. În liceu, unei guşteriţe obraznice, cu ifose de poetă, i-am pasat ca nou un buldog de băiat cu coşi pe pomeţi şi câteva tuleie în barbă – un clopotar uzat, taciturn şi plicticos, îndrăgostit de nişte boxe.
Tot mai multe dovezi vorbeau desluşit despre harul meu divin. Aveam o putere de convingere atât de mare încât reuşeam să-i fac pe mulţi să-şi dorească cu ardoare ceea ce până atunci îi umplea de scârbă sau indignare. Altora le deschideam ochii în direcţii pe care, singuri, nu le-ar fi întrezărit niciodată şi nici nu le-ar fi crezut posibile. În fine, am început să simt ce putere colosală are imaginea mai ales în condiţiile în care oamenii râvnesc atât de mult să pară altceva decât sunt. Numai proştii şi babalâcii expiraţi nu înţeleg că imaginea e totul, că prin intermediul ei poţi schimba viaţa, lumea. Pentru a răsturna Universul nu e nevoie de un punct fix, ci de o imagine vie, inteligentă. Cu ajutorul ei cele mai sordide locuri pot trece drept paradis, astfel încât chiar şi printre scaieţi şi urechelniţe hămesite poţi trăi sentimentul unei vacanţe de vis. De fiecare dată depinde cum priveşti lucrurile. Contează perspectiva. Ceea ce am putea fi este mai important decât ceea ce suntem, de ce nu? Aparenţele nu sunt umbre palide ale realităţii. Sunt singura realitate. Dacă este bine făcută, orice imagine absoarbe realitatea, îi ia nu numai faţa, ci şi locul.
Mi-a fost tot mai clar: vremurile lucrează pentru mine. Puteam să ratez momentul? În prezent sunt DJ Inversus Principal Manager Director, Divizia Aeriană, Est Europa, la o mare agenţie de fraieraj numită C’est la vie omologată de celebra firmă anglo-americană Unscrupulous Ltd. Dar pentru a ajunge aici, numai talentul nu era de ajuns. Am absolvit mai multe facultăţi: de PR, de RP, de RR, de PP… Sinceră să fiu nu-mi mai aduc aminte în ce ordine, după cum n-am ştiut niciodată ce ar putea să însemne aceste nevinovate litere. Dacă ar fi fost însoţite de nişte imagini… Ştiţi, eu le am cu imaginile! Nu mi-a fost uşor. Seminarii, examene, masterate peste masterate, parcă, parcă a fost şi un mic doctorat. Îmi aduc totuşi aminte cu plăcere de cursul de iniţiere în tehnica învăluirii şi manipulare, de minunatele prelegeri ale profului de aiuristică, de jocurile interactive de la seminarul de înşelătorie când, din nebăgare de seamă, mi s-a întâmplat să rămân însărcinată. Prin anul doi, înainte de a-l fi descoperit pe Făt-Frumos de la catedra de răstălmăcire şi mistificare, m-am cam îndrăgostit lulea de proful de fantasmagorie, dar m-a lecuit destul de repede nevastă-sa, o femeie aspră şi vânjoasă, specialistă în împachetări cu nămol. Mi-am susţinut lucrarea de licenţă cu un bătrânel simpatic, plin de haz, cam fustangiu, dar o autoritate de necontestat în Strategii de Abureală şi Bărbi. Obişnuia să spună: „Când imaginea te arată pătat, nimic nu te mai poate spăla. Poate doar uitarea, dar asta înseamnă să ieşi din cadru”. Mi-am ales tema De la Păcală la Păcălici. Degradarea unui brand naţional. Fireşte, am primit nota maximă… Ce mai, una peste alta, pot spune că a fost minunat!
Agenţia e viaţa mea. Ea mi-a adus cele mai mari satisfacţii. Credeţi că e uşor să faci din orice bici? Să promovezi ceea ce nu răspunde niciunei nevoi? Să-l creezi pe consumator şi să  nu-l slăbeşti până nu-l transformi într-un dependent incurabil? Să faci să se cumpere salam cu aromă de fum? Ori lăptişor de popircăniţă? Oamenii mei se mândresc şi acum cu câteva „obuze” bine plasate. De pildă i-am convins pe muşteriii din target să cumpere sub numele de pastă neuronică de caşalot nişte momiţe de porc în combinaţie cu mujdei de napi şi ceva câlţi de in, care să imite axonii şi sinapsele celulelor din creier. Pe alţii i-am făcut să se bată pe nişte ochişori de curcă semifierţi în ulei de măsline convinşi că mestecă icre de nisetru. Se vindeau la pachet cu şampanie din porumb modificat genetic. Dar treaba cu adevărat grozavă, care ne-a adus tuturor mult bănet, a fost pentru noi promovarea politicienilor şi a partidelor politice. Nu există un şmenar ticălos – cu condiţia să fie dispus să cheltuie destui bani – pe care să nu-l putem transforma în campionul democraţiei, în salvatorul naţiei. Staţi să vă spun! Cu ce clip credeţi că am câştigat trofeul Asociaţiei Zonale de PR? Închipuiţi-vă… În prim plan, politicieni cu feţe schimonosite de efort, cu ochi bulbucaţi. Broboane de sudoare pe grumazurile lor înfăşurate în snopuri de vene supracongestionate. Trag la vâslele unei galere ca nişte condamnaţi pe viaţă. Evident, pentru binele poporului. Undeva, sus pe catarg, deghizat în pirat, dotat cu un MP3, Machiavelli ne tot face semne cu singurul ochi pe care îl mai are. Când cadrul se lărgeşte vedem cum corabia e „zbuciumată” de valurile unei uriaşe piscine, plasată în faţa unei vile de cleştar. „Împreună – vom învinge!” scrie pe un baner uriaş ce flutură la proră. Spuneţi, nu e mortal? Nici juriul nu a apreciat altfel.
Dragilor, pot să vă schimb aerul, look-ul, religia, sexul, identitatea, orice. Dar, zău, până una-alta, nu vreţi nişte icre de Manciuria? Adevărate.