Notă informativă
În anul 1992 am început să scriu o carte, sub formă de scrisori adresate unui prieten imaginar, dintr-o ţară imaginară. După ce am publicat vreo patru-cinci epistole în revista Cronica, proiectul a fost abandonat, din motive care până şi autorului îi scapă. L-am reluat recent, sperând să-l şi finalizez.
 
Dragă prietene de departe,
Aici, pe malul oceanului, viaţa curge într-o monotonie exasperantă. Mă simt aproape ca un exilat sau, mai bine spus, ca un Robinson Crusoe eşuat pe o insulă pustie. Deşi, desigur, insula nu-i câtuşi de puţin pustie. Dar nu-i ceea ce speram, nu-i Parisul ori Bruxelles-ul la care am râvnit şi pe care le-am pierdut, iremediabil, cred. Dar, trebuie să recunosc, n-am fost o sculă atât de importantă încât să „prind” una din marile capitale europene, sunt peşti mai mari pentru aceste ape. Totuşi, când m-a chemat Preşedintele, m-aşteptam să-mi ofere, fie şi-n această insulă, postul de ambasador, nu pe cel de ataşat cultural. „Ce s-ataşez cultural, domnule Preşedinte, îmi venea să-l întreb, poate broaştele ţestoase?!” Dar, desigur, m-am abţinut să fiu ireverenţios, dimpotrivă, i-am spus că pentru mine, ca istoric, poate fi o experienţă interesantă. „Aşa ne-am gândit şi noi, a punctat Preşedintele, cu zâmbetul lui care l-a făcut celebru. Aţi vrut o ţară francofonă, după câte ştiu. O aveţi”.