Pentru câteva clipe, întrerupând gestul reflex al bărbieritului, mi-am privit ceva mai atent chipul din oglindă. Am descoperit mica pată de spumă rămasă pe obrazul drept şi am cugetat: „ce-ar fi dacă aş intra aşa în clasă şi le-aş vorbi elevilor despre dreptul de a fi diferit?”. Brusc, probabil sub impulsul inconştient de a suprima această fantasmă, gândul mi s-a mutat în altă parte şi în alt timp. Mi-am amintit de ce i s-a întâmplat cu mulţi ani în urmă unui profesor universitar de marxism, cum a ieşit bietul om rupt şi răvăşit din nemiloasa îmbulzeală a unei cozi, dar purtând victorios în braţe o găină congelată, cam vânătă, însă destul de dolofană. Pierduse, e adevărat, un pantof, dar se alesese cu mult râvnita găină. „Măiculiţă!”, a apucat să bâiguie universitarul şi s-a îndepărtat şchiopătând, uşor ameţit, cu părul vâlvoi, purtând victorios trofeul rece sub braţ. Şi din nou, ca un fulger, gândul unei datorii amânate mi-a scurtcircuitat mintea: „Ah, pantofii! Fir-ar să fie! Asta e, să nu uit pantofii… Astăzi, chiar astăzi! Le-a venit rândul!”.