Uneori îşi dorea pur şi simplu să deschidă ochii lângă braţul cald, primitor, însetat al celui care nu avea cum să fie lângă ea! Să se strecoare alături ca să-l trezească dulce nu era posibil… Cum poate trupul de 70 de ani captiv unui suflet de 18 să viseze, Dumnezeule!? O priveşti şi vezi pielea lăsată pe gât (sânii uluitor de îmbietori pentru o femeie care a alăptat trei copii), picioarele deformate de reumatism şi de lipsa calciului, burta maternă… şi, totuşi, faţa atât de frumoasă. Trebuie să ajungi la maturitatea deplină a propriului trup, la liniştea încordată a gândurilor care te hăituiesc şi te flămânzesc precum hienele în timp ce încerci să-ţi supravieţuieşti ca să înţelegi. Să pricepi că sexualitatea unei femei trecute rezidă în puterea ei de a învinge viaţa. Numai o femeie cu-minte poate învinge cu adevărat mizeria, pentru că ştie să se strecoare printre zoaie rămânând frumoasă. Nevoile ei psihice, fizice, sufleteşti sunt chin şi mântuire. Evadarea, într-un cerc mai larg, într-o bătătură mai populată: copiii. Păstrase gustul lui fără să-l piardă timp 50 de ani. Gustul plin al iubirii neconsumate. Se poate muri din asta ca să poţi să respiri mai departe pentru ceilalţi, dar nu se poate învia, nu se poate zbura. Numai în somn îşi permitea să calce pe deasupra lanurilor fără să se afunde, putea respira cu norii pe gene fără să îngheţe. Îi ştia gustul dar nu fusese în ea, pentru ca amintirea lui să devină palpabilă atunci când îi venea să urle, când se ascundea în pădurea de roşii din faţa casei sau în via din grădină. Copiii îi duceau câte o bucată de pâine, privind îngroziţi îndărăt să nu le fie dibuit drumul spre ascunzătoarea mamei. Acolo se jelea fără glas şi suspina de dorul lui. Spunea câteodată că se poate înnebuni de dragul cuiva. Ea nu a înnebunit. S-a jelit, a suportat bătăile, a fost animal de povară, siluită cu bună ştiinţă de bărbat, de câte ori îi venea lui. Când s-a produs oare schimbarea?