– Retro 17 –
E mult timp de când stau în celulă, în arest. Sunt considerat sărit de pe fix, dacă nu nebun de-a binelea, un pericol pentru societate. Rămâne de văzut dacă voi fi internat la nebuni, deocamdată se fac tot felul de cercetări. Eu nu cred că sunt nebun, dar dacă alţii depun mărturie în acest sens, că sunt nebun de legat… La mijloc e o întâmplare neobişnuită. Într-o sâmbătă, după-amiază, dorind să stau singur pe malul Trotuşului (unde, e drept, aveam întâlnire cu Mona, o fată dintr-o comună apropiată), am ieşit din Adjud şi am luat-o de-a lungul şoselei naţionale, să ajung la pod. La podul rutier şi podul de cale ferată care traversează Trotuşul, bine cunoscute. Dintr-odată, în spate, un automobil a oprit în dreptul meu. Au coborât doi tipi din el, s-au apropiat de mine, m-au privit lung, m-au întrebat în ce parte curge Trotuşul, le-am spus că nu departe de acolo Trotuşul se varsă în Siret şi, prin surprindere, unul dintre ei mi-a prins mâinile la spate şi celălalt mi-a înfipt în inimă un pumnal. Natural, m-am prăbuşit, şi înainte de a muri i-am auzit că au câştigat pariul, şoferul a plătit. Au pus pariu că vor face ce au făcut, cu primul întâlnit? Sau am visat că i-am auzit, nu mai sunt atât de sigur. Sau era fratele mai mare al Monei, care mi-a transmis că mă omoară dacă o mai întâlnesc pe soră-sa? Că pe ea pusese ochii un bucureştean cu bani, dar Mona mă iubea pe mine. Sau aşa credeam. E drept, am visat ieri că merg cu Mona la păscut, pe malul Trotuşului, la păscut la propriu, da, da, la început ne-am tot codit, că nu suntem oi, dar până la urmă am ieşit pe izlaz şi ne-am strecurat printre oi, până ce am aflat că s-a îndrăgostit de ea ciobanul… Asta am tot declarat la miliţie şi cui m-a mai întrebat.
Mai târziu, o limuzină neagră căra cadavrul meu la Miliţia raională din oraş şi apoi la morga spitalului. Murisem regretând că nu revăzusem albia Trotuşului, unde aveam o întâlnire de dragoste cu Mona, iubirea mea, aţi reţinut, cu care fratele ei mai mare nu era de acord. Eu nu-l cunosc pe fratele ei şi nu ştiu ce are de împărţit cu mine. Asta se întâmpla după-amiază, cum spuneam.