Harababură-harababură, sar la cotitură, mă arunc în prima trăsură mână birjar şi du-mă-n noapte cât mai departe oriunde ai vrea să nu mă ştie nimenea…

Să nu mă ştie nimenea… Caii dorm cu botul în traistele cu ovăz, birjarul moţăie pe capră, roţile s-au lipt de caldarâm, o pâclă coclită deasupra lacului, pe pod se coc la soare doi îndrăgostiţi intraţi unul în altul, un dulău s-a lungit cu limba scoasă sub caleaşcă, cineva mă înhaţă de ceafă cu o putere nevăzută şi mă aruncă în cutia de tinichea, tramvaiul îşi trânteşte uşile şi porneşte în viteză, spectacolul nu se poate întrerupe la jumătate… Cine vorbeşte, cine porunceşte, tac ca un peşte. Începem de unde am rămas, să mor ca Molière în scenă, credeam că am murit pentru ultima dată, încă o dată, încă o dată, încă o dată..  
Cântă-mi, zeită, mânia… Spanac! Pe Olimp cresc bălăriile, pasc caprele dorm şopârlele cu burta la soare şi se împerechează în văzul lumii. Muzele se plătesc cu ora, sau îşi aleg singure clientela, vin, pleacă, se topesc în neant… Muza mea cu nasul mic şi coapse fine, de ce te-ai dus de lângă mine.
Se poate începe şi aşa, sunt o doamnă, ce aia mea. Toarnă, Ioană, lele leliţă Ioană, ia mai ia şi pune banii colea, lele leliţă, fără foaie de viţă. Muzele au fost odată ca niciodată pe când era bunica fată, lume pe plaur, secole de aur, viaţă cu teme, fetişuri şi toteme, mistere, himere pe când se înghiţea şarpele de la coadă, la sud de Eden vremea se înnoadă.