Intrusa

Cu ultimul asalt, pâlcul lui Igăr răzbătu la lumină. Ajunseseră la capătul străzii înguste, strangulate de trafic, şi ieşiseră la lărgime. În faţă, se deschidea piaţa vastă, cu lumea de pe lume forfotind în toate părţile, cu vegetaţia abundentă şi cu fântânile monumentale ţâşnind în şuvoaie învoalte. Peste stradă de ei era staţia de tramvaie şi autobuze, într-un continuu tumult. O frumuseţe: de o parte – ei, urmându-şi misiunea sacră, de cealaltă parte – lumea, fojgăind neobosită, în goana după treburile care nu se mai sfârşesc niciodată. Aceia care păreau să nu aibă totuşi vreo treabă se opreau şi veneau la marginea gardului, tânjind să schimbe o vorbă cu cineva de la coadă. Gardul, inexpugnabil până atunci, păzind pelerinii de intruşi, devenise şi el mai flexibil. În primul rând din cauza pelerinilor înşişi, care se desprindeau din coloană sub motiv că se reped până la magazinele din incintă ca să-şi cumpere câte ceva de-ale gurii, apă şi sucuri de băut, sau pentru strictele necesităţi. Şi, probabil că odată cu ei, când reveneau, se mai infiltrau în convoi persoane străine. Cine să mai ţină seama şi la ce ar fi făcut-o? Gardienii interveneau să menţină oarecare ordine, dar nu se puteau certa cu lumea.
De-ar fi fost şi o zi frumoasă, s-ar fi potrivit toate după plac; le-ar fi mers oamenilor drept la suflet. Nu era. Spre deosebire de zilele fastuoase de toamnă ale anilor din urmă, când pe 26 şi 27 octombrie, în timpul ceremoniilor succesive de pe esplanada Patriarhiei, lumea fusese răsfăţată de razele dulci ale soarelui, duminica asta era mohorâtă şi rece. Bine că măcar nu ploua, că atunci ar fi fost chin amar. Aşa, cel puţin, te făceai că nu simţi frigul. La orele după-amiezii vremea chiar se îmblânzise oleacă.
Se făcuse ora trei. La unu şi jumătate, când se isprăvise slujba, Drina nu-l căutase pe Igăr. El se afla încă pe Bulevardul Regina Maria, cu vreo cincizeci de metri mai în spate şi, ori nu-l dibuise ea – mai greu de crezut –, ori nu venise deloc la Patriarhie. El o aşteptase, o aşteptase ca un copil, uitându-se lung şi scâncind de dorinţă. Degeaba…

2011-04-17T16:00:00+03:00