Pe strada Eternităţii din oraşul S., chiar la lumina zilei, s-a petrecut o cumplită tragedie. Un ornament în formă de cap de leu, posibil din piatră, se desprinse cu de la sine putere de pe frontonul clădirii pe care scria “Anno Domini 1921” şi în traiectoria sa spre trotuar, lovi în cap o femeie. Femeia muri pe loc. Şi pentru că “făptaşul” zăcea făcut şi el ţăndări lângă trupul însângerat al femeii, localnicilor nu le rămânea decât ca printr-o căutare minuţioasă, de detectivi particulari, să găsească, cum, necum, vinovatul.
Aşa cum se întâmplă în asemenea situaţii când spiritul civic se încinge şi clocoteşte, fiind gata să dea pe dinafară, imediat, în preajma locului se constitui un Comitet de Iniţiativă. Îndată i se alăturatră şi rudele care tocmai ridicară pe biata femeie şi cu toate că se pregăteau de priveghi, erau mai mult ca oricine curioase şi interesate să afle vinovatul. Se numărară. Erau cam o sută, destui cât să înceapă investigaţiile.
La o primă evaluare, proprietarul care stătea ca trăsnit în uşa imobilului, părea ieşit din cercul suspecţilor. Casa era monument istoric zicea. El, unul, nu avea voie să se atingă nici măcar de un firicel de nisip sau de praf din oricare colţişor al clădirii ar fi fost. Prin urmare, nu se considera răspunzător de nimic. În plus, era burduşit de documente şi acte care îi probau nevinovăţia.
Tocmai când cântăreau pe toate feţele argumentele proprietarului, unul din Comitet, ridicând privirile pe frontonul clădirii, se lumină deodată:
– Uitaţi-vă numai ce scrie acolo: 1921! Ei, ce ziceţi? Nu vă spune nimic? Păi, ăsta e an blestemat. Nu atunci îşi făcură comuniştii partid?
Pe unii îi buşiră râsul. Pe cei mai mulţi, în schimb, plânsul îi podidi în cascade.
– Terminaţi cu prostiile! interveni ferm poliţistul venit la locul faptei unde abia încheiase măsurătorile şi procesul verbal. Vă spun, e numai o chestiune de manoperă. Se vede clar că meşterul care a turnat ornamentul a făcut treabă de mântuială!