PROTEST

Domnule Traian Băsescu, Preşedinte al României
Domnule Adrian Iorgulescu, ministru al Culturii şi Cultelor,

Scriitorii români participanţi la cel de al doilea Congres Naţional de Poezie (Botoşani, 14-15 iunie 2007) protestează împotriva ostilităţii cu care domeniul culturii scrise din România este tratat în strategia Ministerului Culturii şi Cultelor.
Este absolut incalificabil pentru o instituţie de acest gen să aloce, în afara programului tradiţional de achiziţii de carte şi reviste culturale, compartimentului de specialitate, în anul 2006, un buget de 0 (zero) lei pentru cultura scrisă.
De asemenea, nu agreăm încălcarea Regulamentului şi Normelor Metodologice pentru Programul Naţional de Achiziţii de Titluri de Carte şi Abonamente la revistele de cultură pentru bibliotecile publice, astfel încât, tot anul trecut, două edituri au avut titluri  achiziţionate de aproape jumătate din suma alocată acestui Program, iar celelalte 48 de edituri cu titluri selectate au fost nevoite să se mulţumească cu cealaltă jumătate. Mai mult, una dintre aceste edituri, Didactică şi Pedagogică, este autonomă, sub autoritatea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, niciodată neexistând precedentul ca o editură bugetară a altui minister să se prezinte pentru subvenţie şi/sau achiziţii la Ministerul Culturii şi Cultelor. În plus, reprezentantul M.C.C. în această comisie, ca secretar, a fost un consilier angajat la Cabinetul Demnitarului, ci nu un funcţionar public din compartimentul de specialitate, aşa cum era prevăzut în Regulament şi în Normele aprobate prin Ordinul ministrului M.C.C.
Domnilor guvernanţi, scriitorii români prezenţi la Botoşani, la cel de-al doilea Congres Naţional de Poezie, nu pot accepta ca întreaga structură a Ministerului Culturii şi Cultelor să fie ocupată de fracţiuni neinteresate de promovare a culturii române, cum s-a văzut în ultimii doi ani. Dorim ca această situaţie să nu se  mai perpetueze. În acest moment Direcţia Relaţii Internaţionale, Reglementări Europene, Armonizare a M.C.C. să nu mai fie la discreţia aceleiaşi formaţiuni care a dovedit o atitudine defavorizantă pentru promovarea integrală şi echitabilă a culturii române. De asemenea Secretariatul de Stat, vacant după plecarea domnului Ion Onisei, nu este echitabil să fie ocupat de către reprezentanţi ai aceleiaşi formaţiuni, cum de altfel Direcţia Generală Creaţie Contemporană, Diversitate Culturală a devenit moştenire, aşa cum se lasă o proprietate privată, tot unei persoane care nu are nici o legătură cu domeniul culturii scrise române.
De asemenea, domnule ministru Adrian Iorgulescu, scriitorii români şi implicit asociaţiile editorilor şi difuzorilor de carte vă cer să nu fiţi de acord cu tentativa din acest an a celor despre care am făcut menţiune mai sus de a modifica Normele Metodologice, Regulamanrtul şi componenţa Comisiei Naţionale pentru Achiziţia de Titluri de Carte şi Abonamente la revistele culturale pentru bibliotecile publice. Vă rugăm cu deplină responsabilitate faţă de acest domeniu şi cu argumente obiective să fiţi de acord ca respectiva comisie să fie constituită aşa cum era pînă acum, să nu se permită modificarea ei sub diverse pretexte. Componenţa actuală asigură o proporţie şi implicit obiectivitatea formală a membrilor acestei comisii – nu ne referim aici la persoane, ci la modalitatea de formare a Comisiei.
Dommnule Preşedinte, Domnule Ministru, acest PROTEST este generat de o situaţie incredibilă pentru vremurile contemporane constatate în fapt în ceea ce priveşte Ministerul Culturii şi Cultelor din România, aceea de a duce o luptă deschisă cu un domeniu pentru care există de fapt!
Nu există argumente de natură logică sau care să ţină de vreun algoritm politic în virtutea cărora funcţiile de conducere din M.C.C., pentru domeniul la care facem referire, să fie ocupate numai de reprezentanţi ai aceleiaşi formaţiuni aflate conjuctural la putere, într-o iresponsabilitate evidentă a guvernării.
Drepturile au fost obţinute în România prin ieşiri în stradă! Nu credem că această metodă ar favoriza în vreun fel breasla noastră sau autorităţile cărora ne adresăm, nici nu credem că ar fi specifică demnităţilor noastre!

Semnează nominal participanţii la ediţia a doua a Congresului Naţional de Poezie, Botoşani, 15 iunie 2007. (Aceiaşi care au semnat şi APELUL)

2007-07-02T16:00:00+03:00