DUMITRU UNGUREANUO problemă de credibilitate

Les trois grâces… Tinereţe fără de tinereţe… Dayan... La umbra unui crin. Povestiri în linia fantasticului de tip eliadesc. Se citesc lejer, au ritm, ceva atmosferă şi personaje cât de cât memorabile. Complexitatea simbolurilor nu e deloc un impediment întru înţelegere. Suprapunerile narative evită luxurianţa, tind către sobrietatea textelor ascetice. La Eliade, în prozele târzii, există ceva sec şi descărnat ce nu vine neapărat din lipsa contactului direct cu lumea românească, în interiorul căreia plasează subiectele. E un ton de scriere dogmatică religioasă, o uscăciune de anahoret sătul să tot repete anateme, dar conştient că, dacă n-o face, omenirea se duce de râpă. (Chestia e că orice-ar zice 1000 de mii de isihaşti, omenirea tot se duce de-a berbeleacul!) Prieten cu Cioran, Eliade nu împrumută nimic din afurisenia aceluia; dar scrierile sale împachetează tot un tip de nemulţumire faţă de croiala acestei lumi. Altfel, de unde imaginaţia debordantă ce naşte utopii? Vindecarea de cancer; tinereţea veşnică; rezolvarea teoremei ce explică Totul (şi anulează sfârşitul lumii); salvarea de la acelaşi final apocaliptic printr-o magică transhumanţă cu camioanele, supervizată de un român – iată câteva teme-semne ce arată un Eliade dornic să-l corecteze pe Creator!

2007-07-05T16:00:00+03:00