Poezia în sutană: Theodor Damian
De mai bine de un an, poetul Daniel Vorona susţine la un local de pe bulevardul Dacia din Bucureşti, cam la jumătatea drumului dintre Piaţa Romană şi Calea Victoriei, aşa-numitul „Club Boema ’33”, un fel de cenaclu literar, desfăşurat într-o formulă ceva mai aparte. Invitaţii lui din fiecare joi seară sunt deopotrivă scriitori, pictori, cântăreţi de muzică uşoară sau cultă, persoane pe care acest inimos animator reuşeşte să-i antreneze în dialoguri şi dezbateri libere pe varii teme culturale.
Aici, într-una din amintitele seri, mi-a fost dat să-l cunosc, între alţii, şi pe Theodor Damian, preot şi poet român stabilit de mulţi ani la New York, unde slujeşte la o biserică românească şi – în plan literar – desfăşoară o bogată activitate publicistică: a fondat şi patronează o revistă, „Lumină Lină”, conduce un cenaclu literar, organizează fel de fel de manifestări, ţinând, astfel, vie legătura cu patria natală, pe care o vizitează în fiecare vară, fireşte, să se întâlnească cu cât mai mulţi scriitori şi oameni de cultură.
Pe cât de prezentabil, fizic vorbind, tot pe atât de deschis dialogului, Theodor Damian face parte din categoria persoanelor pe care, inexplicabil, simţi că le simpatizezi din chiar clipa/clipele în care le-ai cunoscut şi le-ai văzut pentru întâia oară. El nu pare a avea nimic de ascuns, de tăinuit şi de aceea dialogul se leagă numaidecât, bineînţeles pe teme de literatură şi de cultură în general, omul fiind gata în orice moment să şi „dea”, adică să relateze câte ceva despre confraţii scriitori români stabiliţi peste ocean, nu numai să „ia”, adică să te întrebe despre ce şi cum se mai întâmplă pe la noi prin România acestor ani, în care creatorii au cam fost lăsaţi de izbelişte de către diriguitorii ţării, ai ministerelor şi instituţiilor care ar trebui şi ar putea să-i ajute (dacă nu altfel măcar material).
De mai bine de un an, poetul Daniel Vorona susţine la un local de pe bulevardul Dacia din Bucureşti, cam la jumătatea drumului dintre Piaţa Romană şi Calea Victoriei, aşa-numitul „Club Boema ’33”, un fel de cenaclu literar, desfăşurat într-o formulă ceva mai aparte. Invitaţii lui din fiecare joi seară sunt deopotrivă scriitori, pictori, cântăreţi de muzică uşoară sau cultă, persoane pe care acest inimos animator reuşeşte să-i antreneze în dialoguri şi dezbateri libere pe varii teme culturale.
Aici, într-una din amintitele seri, mi-a fost dat să-l cunosc, între alţii, şi pe Theodor Damian, preot şi poet român stabilit de mulţi ani la New York, unde slujeşte la o biserică românească şi – în plan literar – desfăşoară o bogată activitate publicistică: a fondat şi patronează o revistă, „Lumină Lină”, conduce un cenaclu literar, organizează fel de fel de manifestări, ţinând, astfel, vie legătura cu patria natală, pe care o vizitează în fiecare vară, fireşte, să se întâlnească cu cât mai mulţi scriitori şi oameni de cultură.
Pe cât de prezentabil, fizic vorbind, tot pe atât de deschis dialogului, Theodor Damian face parte din categoria persoanelor pe care, inexplicabil, simţi că le simpatizezi din chiar clipa/clipele în care le-ai cunoscut şi le-ai văzut pentru întâia oară. El nu pare a avea nimic de ascuns, de tăinuit şi de aceea dialogul se leagă numaidecât, bineînţeles pe teme de literatură şi de cultură în general, omul fiind gata în orice moment să şi „dea”, adică să relateze câte ceva despre confraţii scriitori români stabiliţi peste ocean, nu numai să „ia”, adică să te întrebe despre ce şi cum se mai întâmplă pe la noi prin România acestor ani, în care creatorii au cam fost lăsaţi de izbelişte de către diriguitorii ţării, ai ministerelor şi instituţiilor care ar trebui şi ar putea să-i ajute (dacă nu altfel măcar material).