Din perioada de aproape un an în care am fost redactor la cotidianul Capitalei „Informaţia Bucureştiului” am păstrat puţine amintiri. Şi, fără îndoială, în panoplia lor, figura lui Vladimir Udrescu, fostul meu coleg de la Filologie, se conturează pregnant ori de câte ori reconstitui în memorie nişte săptămâni şi nişte luni în care nu prea am avut cine ştie ce satisfacţii profesionale. Nici n-aveam timp de ele de vreme ce eram fugăriţă, la modul cel mai propriu al cuvântului, prin tot oraşul, ca să aducem fel de fel de ştiri ce urmau să intre imediat sau cel mult a doua zi în paginile ziarului.
Mircea Manea, redactorul şef, pentru că pesemne aşa îi cereau şi lui alţii, ne împărţise în „trăgători”, cum se zice la armată, şi ne trimitea să facem anchete, să luăm interviuri, să aducem informaţii şi câte altele cu care să umplem ziarul şi să dăm, astfel, satisfacţie patronului – Comitetul Municipal de Partid. Strategia de lucru era cam următoarea: dis-de-dimineaţă, la 7,30-8,00 veneam la birou, se ţinea o mică şedinţă în care se trasau sarcinile şi apoi plecam pe teren în echipe de câte trei-patru inşi. La 12 ne întorceam şi timp de vreo oră şeful acelei echipe redacta un articol ce lua numaidecât drumul tipografiei, aflată undeva la primele etaje ale fostei clădiri a ziarului „Universul” de pe vremuri, moştenit atunci de cotidianul scris de noi. Cam pe la ora 15.00, „Informaţia” era tipărită şi difuzată în tot Bucureştiul. Până aici nimic deosebit. Incredibilul a intervenit, însă, în clipa în care pe lângă materialele de acest tip ni s-a făcut fiecăruia dintre noi o „normă de lucru”: să dăm în fiecare zi o ştire de larg interes. În situaţia nou creată cei mai avantajaţi erau colegii noştri de secţie sportivă: ei dădeau o ştire, ca nouă, de trei ori în trei zile la rând, fiindcă o formulau cam aşa: „Mâine are loc meciul cutare…”, a doua zi o reluau, schimbându-i doar începutul: „Astăzi are loc… etc. etc.”, pentru ca a treia oară să scrie: „Ieri a avut loc…” Şi nu le putea face nimeni nimic…