Aflat într-o „prodigioasă expansiune” (nota Petru Poantă) dar îmbrăţişând, cu un tonic zâmbet moralizator, aceeaşi meditaţie calmă, îngrijorată, cumva fără accese panicarde însă doritoare de a afla tâlcurile ascunse „după natura lucrurilor”, Marcel Mureşeanu îşi continuă aventura lirică. Iată, recent, poetul clujean (revenit în urbe în 1997, după un lung şi rodnic „exil” bucovinean), trecând de borna 70, şi-a oferit un impozant şi elegant op (510 p.), adunând Poeme scrise pe parcursul a patru decenii (1968-2008). Volumul cu pricina, ivit sub sigla Casei Cărţii de Ştiinţă (Cluj-Napoca, 2008), beneficiază de o densă Prefaţă a Irinei Petraş, cea care, risipind observaţii subtile, i-a asigurat – mărturiseşte – de lungă vreme, o temeinică „escortă”. Totuşi, cea mai exactă „definiţie” a poetului, mereu dezinvolt şi generos, aparţine, credem, lui N. Turtureanu. Aşadar, Marcel Mureşeanu ar fi un „miniaturist ironic şi sentimental”, zice poetul ieşean, străin de orice gravitate morocănoasă chiar dacă, vai, „locuit de moarte”. Un Înscris, asigurându-ne că ar lăsa „totul Poeziei”, vădeşte, în faţa timpului care (ne) „se macină”, că această condiţie de martor-spectator îi provoacă o „exuberanţă sfâşâietoare” fără a-i slei ingenuitatea interogativă. Un imaginar ludic, aşadar, apt de „rupturi”, cu finaluri-surpriză, înscenând fastuoase desolemnizări, probează capacitatea pontoasă de a se bucura şi de a inventa hazos. Doritor „să băsnească”, el, mucalitul autor, se caută fără istov. Fiindcă: „Mereu voi vorbi despre mine / ca despre un necunoscut”. Mai ales că – suntem preveniţi – poznaşul poet întreţine „o relaţie complexă” cu propriu-i trecut. Iar fiorul thanatic, insinuat în colecţia de crochiuri ale vieţii banale, chiar „relansator al vieţii” fiind (cum notează Irina Petraş), chiar supus unui tratament „crengist”, intervine ameninţător, anunţând alarma, implicit „mica parte nescrisă”.