Fără Eliade, „Culianu nu există”, spunea Richard A. Rosengarden, actualul decan al Universităţii din Chicago (v. partea a II-a a filmului despre moartea neelucidată a lui I.P. Culianu difuzat miercuri 28 mai 2008 de postul naţional de televiziune TVR1). De fapt, ultimul discipol al lui Eliade, pus din 2008 să uzurpe (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Un hocus-pocus şi o cacealma: numirea Institutului Religiilor din cadrul Academiei cu numele lui Culianu) locul de cinste care i se cuvenea maestrului său n-ar fi existat nici ca autor (în colaborare) al Dicţionarului religiilor, dacă n-ar fi beneficiat de dorinţa unui editor francez de a publica după moartea savantului de renume mondial un nou volum semnat de acesta. Căci în 1990, doar sub numele lui Mircea Eliade, directorul Editurii pariziene Plon a scos Dictionnaire des religions. Autorul Eliade este trecut cu litere mari în fruntea volumului. Pe copertă apărea trecut şi numele lui Culianu, uşor de citit pentru cei care luau în mână, spre a cerceta mai îndeaproape, acest mic dicţionar destinat nespecialiştilor.
Mânat de aceleaşi lăudabile intenţii (de a pune pe piaţă în 1991 o nouă carte a marelui istoric al religiilor) trebuie să fi fost şi editorul german care s-a încumetat să publice după moartea lui Eliade şi după asasinarea lui Culianu acel volum IV din Istoria ideilor religioase, trecându-l drept coordonator pe Eliade (v. cele patru volume: Mircea Eliade, Geschichte der religioesen Ideen, Herder,1991).
Desemnat într-o scrisoare către Payot să încheie după moartea lui Eliade proiectele acestuia rămase neterminate, se pare că protejatul n-a fost la înălţimea misiunii date de maestru, fiindcă niciunul din cele două volume de istoria religiilor terminate de Ioan Petru Culianu, nici Dicţionarul religiilor, nici volumul colectiv de Histoire de Croyance IV n-au fost acceptate spre publicare de editura unde apăruseră cele trei volume ale lui Eliade (Histoire de Croyance et des Idées Religieuse, Paris, Payot, 1976-1984, 491+519+ 361p.).