Prin serialul CORTINA ROŞIE s-a încercat denigrarea actorilor, fiindcă ar fi servit într-un fel sau altul regimul comunist. Cât de absurdă a fost această bălăcăreală s-a văzut prin reacţia cititorilor, care au condamnat atacul injurios, ei trăiau clipa, aveau obligaţia să aducă bucurie oamenilor, în momentele grele ale perioadei.
Cineva şi-a data seama, în ceasul al doisprezecelea, că această acţiune a Evenimentului zilei a fost o mare gafă, că actorii şi-au făcut numai datoria, n-au vizat posturi politice. N-au urmărit avantaje materiale, niciun actor nu s-a îmbogăţit, nu şi-a construit vile sau să-şi cumpere limuzină. Lor le erau suficiente talentul şi aplauzele. Profesia de actor este legată de prezent, actorul are datoria faţă de oamenii lui – spectatorii –, el nu joacă pentru un partid anume şi nici nu poate aştepta schimbarea orânduirii. Democraţia în teatru ese inutilă şi dăunătoare. Teatrul impune multă disciplină.
E întristător să citeşti în cadrul serialului un articol scris lăutăreşte de Vladimir Tismăneanu şi intitulat Complicităţi şi responsabilităţi în care îi denunţă pe George Calboreanu şi Elvira Godeanu că ar fi colaborat cu regimul (afirmaţie absurdă). De aici reiese că respectivul autor nu prea are habar de actorii români!
Sunt unul dintre actorii de vârstă care a lucrat 60 de ani în teatru, am acumulat o mare experienţă şi am ştiut să văd ceea ce altora le scapă.
Iată pe scurt istoria din perioada blamată de specialiştii EVZ.
Existau multe teatre cu genuri bine diferenţiate. În afara celor subvenţionate de stat – patru la număr (Teatrul Naţional, Opera Română, Teatrul Liga Culturală şi Teatrul Muncă şi voie bună) – celelalte, peste douăzeci, erau teatre particulare. Nu toate aveau o viaţă prea lungă, era şi greu să rezişti fără subvenţii, unele dădeau faliment numai după una sau două stagiuni, altele schimbau firma sau chiar patronii.