Vlasie face pe Nebunul
Patronul marii edituri “Paralela 45” este unul dintre cei mai importanţi oameni de litere din România. Ca editor, nu ca scriitor. Editorul Călin Vlasie este extrem de inspirat şi, în ultimii 15 ani, a făcut pentru cultura acestei ţări mai mult decât ministerul de resort. Păcat că nu face politică şi păcat că, fără asta, nu îl putem vedea ministru, fiindcă omul este foarte talentat în managementul valorilor literare.
Ca scriitor, Călin Vlasie este însă modest, talentul nu îl dă afară din casă şi cele două sau trei plachete pe care le-a publicat par, toate, nişte debuturi stângace şi deloc promiţătoare.
Acestea fiind spuse, să vedem de ce se scandalizează Călin Vlasie, de ce acuză, pe cine acuză şi de ce se supără ca văcarul pe sat.
Acuză faptul că unii scriitori argeşeni au criticat „Istoria critică a literaturii române” de Nicolae Manolescu. Într-o gazetă, Vlasie se exprimă astfel:
„Dacă massmedia nu s-a arătat interesată de performanţele editurii, de ale mele ca scriitor nu mai vorbesc, mi-am imaginat că măcar scriitorii vor aprecia importanţa unui eveniment editorial şi cultural de amploarea Istoriei lui Manolescu, carte apărută, editată şi tipărită la Piteşti. Cu excepţia criticilor Al.Th. Ionescu, Nicolae Oprea, Sergiu I. Nicolaescu (ei nu sunt prezenţi în lucrare şi nu au manifestat nici un fel de ranchiună pe autor) care m-au felicitat, alţii s-au manifestat agresiv greţos împotriva celui mai important critic literar al României postbelice în termeni greu de imaginat, doar pentru că marele critic a fost “obtuz” şi nu a luat în seamă “opera” lor, vina aceasta transferându-se şi spre editor. Jalnic!”
Jalnic este, de data asta, Călin Vlasie, când afirmă că toţi scriitorii argeşeni care au criticat „Istoria” lui Manolescu au fost „greţoşi” fiindcă nu le-a fost luată în seamă „opera”. Cum ar veni, dacă eşti scriitor şi nu apari în cartea lui Manolescu nu ai decât să-ţi placă, fiindcă altminteri eşti „greţos”. Mă aşteptam la mai mult discernământ din partea lui Călin Vlasie, dar mă resemnez gândindu-mă că există mulţi negustori de aur cu mintea de tinichea. „Istoria” lui Manolescu este criticabilă prin superficialitate, elitism, partizanat pe faţă etc. Şi nu trebuie neapărat să lipseşti din paginile ei pentru a-ţi da seama că e aberant să te exprimi în dodii despre „Luceafărul” şi să dai pe spate scriind despre „Levantul” lui Cărtărescu.
Ce nu explică Vlasie este de ce apare el în „Istorie” şi nu apar Grigore Vieru sau M.R. Paraschivescu, asta ca să nu lungesc lista unor mari poeţi ignoraţi. E frumos, e moral ? Cu atât mai mult cu cât Nicolae Manolescu lasă impresia că îl „bagă” pe editor doar ca să plătească o datorie, poate doar pentru a-i mulţumi pentru bursa substanţială pe care Călin Vlasie spune că i-a achitat-o vreme de cinci ani, pentru că realmente Manolescu nu zice nimic despre poezia editorului său, nici de bine, nici de rău, mărginindu-se să preia un fragment dintr-o cronică a altui critic. Modul în care îl tratează Manolescu pe Vlasie e mai „greţos” decât dacă nu l-ar fi menţionat deloc, nici măcar la „autorii de dicţionar”.
Supărându-se pe scriitorii argeşeni care au criticat „Istoria”, Călin Vlasie s-a mutat la o altă filială a Uniunii Scriitorilor. E şi acesta un mod de a demonstra că se consideră deja intrat în istoria literaturii.
Şi chiar a intrat, dar pe uşa din dos. Ca poet, vreau să zic, fiindcă, în mod nedrept, istoriile literaturii îi omit pe editori…
Patronul marii edituri “Paralela 45” este unul dintre cei mai importanţi oameni de litere din România. Ca editor, nu ca scriitor. Editorul Călin Vlasie este extrem de inspirat şi, în ultimii 15 ani, a făcut pentru cultura acestei ţări mai mult decât ministerul de resort. Păcat că nu face politică şi păcat că, fără asta, nu îl putem vedea ministru, fiindcă omul este foarte talentat în managementul valorilor literare.
Ca scriitor, Călin Vlasie este însă modest, talentul nu îl dă afară din casă şi cele două sau trei plachete pe care le-a publicat par, toate, nişte debuturi stângace şi deloc promiţătoare.
Acestea fiind spuse, să vedem de ce se scandalizează Călin Vlasie, de ce acuză, pe cine acuză şi de ce se supără ca văcarul pe sat.
Acuză faptul că unii scriitori argeşeni au criticat „Istoria critică a literaturii române” de Nicolae Manolescu. Într-o gazetă, Vlasie se exprimă astfel:
„Dacă massmedia nu s-a arătat interesată de performanţele editurii, de ale mele ca scriitor nu mai vorbesc, mi-am imaginat că măcar scriitorii vor aprecia importanţa unui eveniment editorial şi cultural de amploarea Istoriei lui Manolescu, carte apărută, editată şi tipărită la Piteşti. Cu excepţia criticilor Al.Th. Ionescu, Nicolae Oprea, Sergiu I. Nicolaescu (ei nu sunt prezenţi în lucrare şi nu au manifestat nici un fel de ranchiună pe autor) care m-au felicitat, alţii s-au manifestat agresiv greţos împotriva celui mai important critic literar al României postbelice în termeni greu de imaginat, doar pentru că marele critic a fost “obtuz” şi nu a luat în seamă “opera” lor, vina aceasta transferându-se şi spre editor. Jalnic!”
Jalnic este, de data asta, Călin Vlasie, când afirmă că toţi scriitorii argeşeni care au criticat „Istoria” lui Manolescu au fost „greţoşi” fiindcă nu le-a fost luată în seamă „opera”. Cum ar veni, dacă eşti scriitor şi nu apari în cartea lui Manolescu nu ai decât să-ţi placă, fiindcă altminteri eşti „greţos”. Mă aşteptam la mai mult discernământ din partea lui Călin Vlasie, dar mă resemnez gândindu-mă că există mulţi negustori de aur cu mintea de tinichea. „Istoria” lui Manolescu este criticabilă prin superficialitate, elitism, partizanat pe faţă etc. Şi nu trebuie neapărat să lipseşti din paginile ei pentru a-ţi da seama că e aberant să te exprimi în dodii despre „Luceafărul” şi să dai pe spate scriind despre „Levantul” lui Cărtărescu.
Ce nu explică Vlasie este de ce apare el în „Istorie” şi nu apar Grigore Vieru sau M.R. Paraschivescu, asta ca să nu lungesc lista unor mari poeţi ignoraţi. E frumos, e moral ? Cu atât mai mult cu cât Nicolae Manolescu lasă impresia că îl „bagă” pe editor doar ca să plătească o datorie, poate doar pentru a-i mulţumi pentru bursa substanţială pe care Călin Vlasie spune că i-a achitat-o vreme de cinci ani, pentru că realmente Manolescu nu zice nimic despre poezia editorului său, nici de bine, nici de rău, mărginindu-se să preia un fragment dintr-o cronică a altui critic. Modul în care îl tratează Manolescu pe Vlasie e mai „greţos” decât dacă nu l-ar fi menţionat deloc, nici măcar la „autorii de dicţionar”.
Supărându-se pe scriitorii argeşeni care au criticat „Istoria”, Călin Vlasie s-a mutat la o altă filială a Uniunii Scriitorilor. E şi acesta un mod de a demonstra că se consideră deja intrat în istoria literaturii.
Şi chiar a intrat, dar pe uşa din dos. Ca poet, vreau să zic, fiindcă, în mod nedrept, istoriile literaturii îi omit pe editori…