Am mai spus-o: îmi place să mă gândesc că breasla scriitorilor a dat un număr mare de disidenţi, nu de informatori. Din păcate, gorniştii, trompetiştii, şoptilicii au fost mulţi. Şi mă tem că mai nimeni n-a scăpat de note informative, de sesizări pe linie de filaj; predilect, rebelii, recalcitranţii, refuznicii. Rapoartele sursarilor, de informare/ dezinformare, arată raporturile dintre oameni. Rivalităţile profesionale luau calea Securităţii. Ura de clasă proletară, moştenită de la agitpropii stalinişti, devenită ură de clasă intelectuală, era motoraşul acestor exerciţii de stil ale condeierilor socialişti. Prozatorii exersau delaţiunea ca ficţiune; poeţii devoalau poetic şi precis, în numele „discursului îndrăgostit” de Ceauşescu; dramaturgii puneau în scenă vinovăţii, din intrigă şi iubire de prieteni; eseiştii livrau essays, pe seama confraţilor; lingviştii de-codau sensuri absconse în mesajele subiectului; semioticienii receptau semne subversive dinspre emiţători, ca să-i usture semni…ficatul, cum foarţează Foarţă. Căutau sugestia metatextuală, subtextul, dedesubtul, în orice cuvânt (discurs), ca să-şi slujească Genitorii ocrotitori: Securitatea-mamă şi PCR-ul-tată, îngrijindu-se părinteşte de ascensiunea lor socială. Lacanian, celălalt, străinul de mine, se afla în centrul meu, ştiind nu ce spun, ci ce vreau să spun.
Metoda de lucru a Securităţii asta era: valorizarea colaboratorilor ataşaţi politicii partidului unic; celorlalţi, opozanţilor fie şi tăcuţi, li se punea în circulaţie negativul. După tipicul din republica Socialistă a Dosarelor, Dan Culcer era copil de burghez, suspect prin naştere; gafeur din punct de vedere politic; cititor de „uvrajuri prohibarisite”; avea relaţii cu „elemente duşmănoase” din exil, dar şi din „spaţiul Helga” (numele de cod al Ungariei). Aşa a devenit un număr de dosar şi a intrat în atenţia indicativului 105-GN. De ce era culpabil Culcer? Pentru că voia, ca redactor la revista Vatra să fie la curent, în domeniul sociologiei culturii, cu tot ce era nou pe «meleagurile» putrede ale vestului; pentru că nu se lăsa manipulat ideologic; pentru că nu accepta necritic indicaţiile „din cer”; pentru că nu credea în „beneficiile” regimului.
Era suficient şi mai puţin pentru a intra în colimatorul atotştiutoarei Securităţi: o deviere aproape invizibilă era descifrată eficient-operativ.