În numărul dedicat lui Alexandru Dragomir de o revistă scoasă de Liiceanu (Studia Phaenomenologica IV, 3-4/2004), umplut pe sfert cu prefaţa şi postfaţa la volumul Crase banalităţi metafizice (Ed. Humanitas, 2004) şi mai mult de jumătate cu texte de-ale lui Dragomir publicate în româneşte în primul şi al doilea volum scos de Humanitas în 2004 şi 2005, în puţinele pagini rămase, alături de un text memorialistic a lui Walter Biemel (publicat şi de Ierunca în Ethos), cititorul revistei află de la Horia Roman Patapievici şi de la Virgil Ciomoş că la una din conferinţele ţinute de ei ca bursieri NEC a asistat Alexandru Dragomir.
L’„ange” messager (p.81), Andrei Pleşu, nu-l informase pe Ciomoş de aleasa asistenţă pe care urma să o aibă. La cei aproape 80 de ai săi, fostul discipol al lui Heidegger a fost adus cu maşina, ca împreună cu Andrei Scrima, prin simpla lor prezenţă, să „valideze”, prin „grăitoarea” tăcere (apud. Ciomoş) a fiecăruia din cei doi, „înaltul” nivel al cunoaşterii filosofice la care ar fi fost ajuns conferenţiarul absolvent al acelei Facultăţi de materialism dialectic care purta numele de Facultate de Filosofie.
După ce a constatat (din Jurnalul de la Păltiniş apărut la Cartea Românească în 1983) că Înalta Poartă îi permite lui Noica să fie înconjurat de unii tineri, Alexandru Dragomir i-a solicitat acestuia să-i împrumute îngerii păzitori care puteau trece cu burse Humbold dincolo de Cortina de Fier. Astfel că, din 1985, dată fiind vitregia vremurilor, Dragomir a ajuns să ţină conferinţe în casa lui Gabriel Liiceanu, cu un public de 3-4 persoane care înregistrau de zor (în scris sau pe casete) spusele lui. Fiind între cunoscuţi, bătrânul Alexandru Dragomir s-a lăsat purtat „pe sus” de Pleşu la conferinţa lui Ciomoş, prilej cu care a discutat in exclusivitate cu părintele André Scrima, cu care mai avusese prilejul de a se tachina pe teme filosofice.