„Sunt întâmplător scriitor. Acel animal care povesteşte ce ştie, chiar dacă uneori nu ştie ce povesteşte”
Paul Goma

E-n gena noastră, a românilor, să ne dispreţuim (când nu le ignorăm) valorile. Noi, ni se tot repetă, n-avem! N-avem un Soljeniţîn, un Havel, un Kundera, un Lech Walesa. Ba avem, avem un Goma! Fără să fi colaborat cu serviciile de informaţii externe (în arhiva CNSAS, sînt 43 de volume demonstrând că „Bărbosul”, „Gom”, „Grama”, toţi trei într-unul, Paul Goma, a rezistat aparatului represiv al Securităţii), fără să se fi lăsat medaliat postsocialist de varii preşedinţi. Goma e mai singur decât Soljeniţân, pe care Putin l-a gratificat cu onoruri. Datorită lui şi numai lui, am ajuns la normalitatea curajului. România n-a fost marea absentă (primul disident anticomunist e, totuşi, un român: Panait Istrati) din disidenţa estică, aşa cum observa, în 1978, Monica Lovinescu. Insurgentul Goma, numai el, s-a solidarizat în ‘77 cu Charta cehilor şi slovacilor:
„Încerc şi eu cum pot să împiedic oprimarea”; „Ah, dacă am fi fost măcar trei… Dar sînt singur, singur de tot”.